Distrugatorul

Mi-am calcat simtirea in picioare si mi-am strivit-o sub calcaie,

si tot caut sa o resuscitez; amar sa simt din nou, caci doar asa traiesc.

As fi ucis si viata daca durerea ar fi ramas in mine,

sa-mi falfaie din aripile frante adevaratul scop al ratacirii mele.

Si ai sa razi din nou batjocorind un vis utopic si lipsit de sens,

traind doar cu impresia ca esti esenta lumii,

imprastiind iluzii in sufletele moarte de-atata asteptare si tainice dorinti.

Ai sa te simti iar bine stiind ca esti un gand ce va distruge binele

din ochi ce te privesc cu adoratie.

Si-ai sa te intorci iar, stii bine,

aparand din neant, disperat ca nu te mai regasesti

in lumea pe care tu ai distrus-o in joaca,

deliberat, fibra cu fibra, fir dupa fir, framantare cu framantare.

Obsesia atarna de gatul meu ca o piatra de care vreau sa scap,

dar de care m-am atasat.

Si stiu la fel de bine ca tine ca n-ai sa te opresti sa scormonesti peretii,

sa ii slabesti cu o poveste ce va sadi in inima pustie si neagra de-asteptare,

durerea infinita de care te agati si care-ti da valoarea.

Caci tu distrugi sistemele cu totul si ruinezi cetati de carne vie

pentru un strop in plus de fericire proprie.