Dor de Valentina

Azi am vazut poza unei vechi cunostinte si mi s-a facut atat de dor de ea ca imi venea sa plang. Ce sa fac, sunt mai sensibiloasa zilele astea, mi se mai intampla si mie. Apoi am realizat ca mi-e dor de mine in acele vremuri. Nu a trecut foarte mult timp de atunci, doar vreo 5 ani, insa eu eram altfel atunci, nu aveam asa multe dureri ca acum si nici ganduri de razvratire atat de pregnante. Atunci visam sa pictez, vedeam norii si eram fascinata de curburile lor, felul in care arata o floare si culorile ei si imi imaginam ce culori pot amesteca pentru a rezulta acea nuanta, felul in care aratau anumite cladiri si incercam sa imi dau seama de liniile pe care ar fi trebuit sa le fac pentru a realiza acea lucrare; visam sa scriu mult, sa compun nu doar manata de frustrari si de tristete, ci ghidata de umor si de imaginatie; sa creez in munca mea, sa fiu cu gandul si sufletul la rezultat si nu la frustrarile intalnite in drum. Mi-e tare dor de Valentina aceea care parea naiva si normala in felul ei visator si cuminte. Intre timp am devenit o acritura sensibila si plina de nervi, in continua defensiva, cu capul plecat si plina de durere sufleteasca din cauza neimplinirilor si frustrarilor de moment. OF!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s