E mult prea mult și mult prea chinuitor totul.
Mă uit în mine și vad cristale sparte și cioburi de inima roșiatice
Bucăți de piele roza și urme de buze pictate in negru.
E mult prea mult în mine sa deschid calea către nimic.
Rănesc visele și le arunc în rau să curgă la vale, sa se piardă;
As fi făcut înconjurul lumii de mii de ori daca oceanele n-ar fi avut
Sursa din ochii mei miopi, văzând cruciș in mijlocul sufletului, miop și el.
E mult prea mult daca din mine creste bradul din munte.
Îmi întind rădăcinile sa se duca departe, sa chinuie roade
Sa chinuie fluturi și cântece deopotriva. Și să te chinui și tu,
Glas ce taci. Nimic din ce sunt eu nu-ți e sfânt. Ai să te întorci parșiv
Și am să număr zilele până la finalul meu. Desi eu voi trăi
Voi fi murit încet, din nou, din lacrimi și orgoliu rănit,
Căci acum as fi rănit carnea mea că tu sa ramai intact
Și-as fi rupt bucăți din mine că tu sa ramai încă puțin.
Mă uit la cioburile de cristal și zâmbesc. Eu nu mai sunt aceeași
Dar tu ești la fel. Si ai sa traiesti la fel că totdeauna, rănit de rădăcinile mele
Căci te iubesc și-am să te iubesc până când uitarea va pune lacătul peste mine.
E mult prea mult, adevărat.
Advertisements
