Pentru a mia oara te cant in surdina
inainte de somnul ce imi odihneste sufletul si mintea.
Am obosit de-atata patima
ce stinge pasii arzand de nerabdare
si ochi obtuzi cautatori de sfinte daruri pamantesti.
Nu te mai tin in brate ca alte dati,
cand lunile se impleteau minute-n sir in calea mea sa imi mangaie lipsa ta.
Am gura prea sarata de amarele uscate ale vietii
sa te mai simt lucind in mine,
ca un pagan fauritor de timp inconjurat de vremuri.
Esti tu, dar esti si altul, privesc prin tine ca printr-un vitraliu,
imi esti strain de mana mea cautatoare de linisti ce n-au sa vina.
Te simt prezent, dar tu lipsesti in mine, opace sentimente ce au murit;
le-am ingropat la un “Adio!” spus in graba tristelor dorinti neimplinite,
iar tu esti mort de mult, dar nu in gandurile mele.
Valentina Vitan 