De Valentine… si altele

Zilele noastre sunt numarate intre momentele in care sarbatorim cate ceva. In general omul cauta prilejuri ca sa se bucure de anumite evenimente, el renuntand de mult la ideea de a se simti bine fara temei. Asteptam vacantele sa ne relaxam, zilele onomastice sau de nastere sa sarbatorim pe cineva anume, Pastele si Craciunul sa ne aducem aminte de religie si de spiritualitate, Valentine’s Day si Dragobetele sa sarbatorim dragostea… Daca stau bine sa ma gandesc, omului i-a cam fost lehamite mereu sa caute motive sa se simta bine.

Valentinul asta imprumutat si Dragobetele autohton sunt zile fara rost in calendarul sarbatorulor personale. Culmea e mai toti devin, pe cat de dornici sa le sarbatoreasca, pe atat de deprimati cand constata ca nu se bucura cu adevarat de ele. Se bucura mai degraba de Martisor sau de Ziua Femeii decat de cele doua sarbatori dedicate dragostei.

Romanul se vaita de cat de comerciale au ajuns sarbatorile personale, dar uita mereu ca el inca mai are traditii care se incapataneaza sa traiasca, chiar si adaptate, dar ele supravietuiesc cumva. Probabil ca in timp vor disparea si ele, insa pana atunci va mai dura ceva timp.

Legat strict de cele doua zile mai sus amintite: tot aud pe ici, pe colo, cum ca omul prefera sa traiasca in propriile fantezii decat sa ajunga sa fie ranit. Cu alte cuvinte, omului ii e frica si de umbra lui de ajunge sa hiberneze in propria teama de a nu fi ranit. Ba, chiar unii din ei ajung sa isi creeze propriile rani pentru ca stiu cat sa dozeze din durere in dorinta de a nu se lasa raniti de altii, ca mai apoi sa se laude cu propriile rani si sa spuna ca ei au invatat ceva din experientele avute. In realitate nu invata nimeni nimic pentru ca, fie evita sa traiasca, fie traiesc visand si mintindu-se pe sine ca e mai bine asa. E drept ca ne dorim sa traim asa cum vedem in filmele americane de duzina sau de prima mana, insa constient stim ca e imposibil. Realitatea nu ne place, personalitatile noastre la fel, ne iubim de la prea putin la deloc, dar asteptam de la celalalt sa primim ceea ce noua ne lipseste; asteptam de la el fericirea, dar uitam ca noi insine o avem. Il asteptam cu tava intinsa, dezgolit, pentru ca noi sa ne luam din cel ce credem ca stim ca avem nevoie. In realitate fugim de sentimente, devenim niste sociopati cu obsesii fata de ceilalti, psihopati care se lasa imunizati de societate si de cei din jur si capata comportamente din ce in ce mai ciudate pe care le numesc normale si care pot deveni modelul de urmat pentru altii.

Critici, multe critici aduse noua si aduse celorlalti, sfaturi despre cum si ce sa faca fiecare  in diferite situatii. Nimeni nu le baga in seama. Cred ca cel mai bun sfat ar fi sa traim asa cum simtim, insa nici pe acesta nu l-am urma. Viata pare prea aglomerata ca sa facem ceva cu adevarat util pentru noi insine si pentru cei din jur.

 

Advertisements

4 thoughts on “De Valentine… si altele

  1. Din pacate Diana, dar mi-as fi dorit sa nu fie asa. Exemplele care sa demonteze cele scrise mai sus sunt prea putine. E pacat, mult prea mare e pacatul ca nu e altfel.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s