De ce se zbat oamenii si se lupta cu ei insisi? De ce se lupta omenirea cu ea insasi? Poate din prea mult timp liber, poae din prea multa incapatanare, poate din cauza vietii, poate ca din cauza nesigurantei… Asta intrebasem si acum ceva timp, iar raspunsul era ca lupta cu sinele e inutila pentru ca nimeni nu castiga, si daca se pierd de ei insisi e dificil de regasit si de readus impreuna. In realitate acela se lupta cu morile de vant nu cu el insusi, ca la final sa isi piarda bucati de suflet pe care nu le va mai putea recupera niciodata. Motivele fiecaruia sunt pur personale, la fel cum motivele renuntarii la lupta proprie sunt la fel de personale. In realitate, cele mai dese motive de lupta interioara sunt inadaptarea, compararea sinelui cu un al altuia (“Altcineva e cu siguranta mai fericit decat mine. Eu de ce nu pot fi la fel de fericit ca el?”, “E mai bine sa fiu in pielea altcuiva decat a mea, eu ma chinui mult prea mult sa reusesc.”, “El de ce poate, de ce are, de ce stie, de ce… si eu nu?”), esecurile repetate date de viata zilnica, lipsurile…
Motivul pentru care am renuntat la lupta mea cu mine insami a fost continua durere pe care o simteam. Nu mai suport durerea, iar pentru asta e necesar sa gasesc remedii, trebuie sa vreau sa imi fie bine cu mine, altfel pierd timp pretios pe care nu mi-l mai da nimeni inapoi. Am renuntat la durere atunci cand am realizat ca am ceva pentru care sa ma zbat si pentru ce munci. Si, culmea, gasesc mereu motive de renuntare la razboiul cu mine insami in copiii cu care lucrez. Durerile repetate duc la dependente, ori de asta imi e cel mai frica. Recunosc ca uneori am un comportament de om care nu are toate tiglele pe casa, ca sunt dusa cu pluta, ca imi lipsesc mai multe doage… Sa continuu?
Am pierdut de atatea ori si tot nu am invatat sa pierd. Oare de cate lectii de viata ma voi mai lovi ca sa invat odata pentru totdeauna sa renunt atunci cand nu mai exista cale de rezolvare? Nu imi plac finalurile incerte, asta e sigur. Dar nici continua zbatere sufleteasca nu e sanatoasa. Face extrem de mult rau, iar cuiele nu sunt pentru mine, nu agreez deloc ideea de piroane pentru ca nu e de datoria mea sa ma sacrific pentru nimeni si nimic in lumea asta decat pentru cei dragi, iar sacrificiul se poate numi mai degraba compromis decat renuntare.
Cred ca devin prea filosofica la ora asta. De vina e Radio Tasha si Norcturna lui Nick Shadow de care mi-e foarte drag pentru munca si eforturile pe care le face pentru ascultatori in fiecare noapte. Asa ca o sa ma retrag acum si o sa ma las dusa de val. Am o multime de valuri, trebuie doar sa stiu care e pentru mine.
Si doar n-o sa las postarea de azi fara muzica, nu? Iata:
Valentina Vitan 