Toti fugim dupa libertate, toti ne-o dorim, sa putem respira, sa putem realiza, sa putem invata cat mai multe din experientele noastre. Libertatea mea inseamna aer, aer rece si clar pe care sa il simt in jurul meu si care sa imi faca bine chiar si atunci cand simt ca tremur putin de frig. Libertatea mea a fost castigata dur, dar nici acum nu simt ca ma pot bucura de ea. Am fost prea constransa de toate cate au fost in jurul meu ca sa ii mai simt gustul. Si mi-am dorit-o din toata inima, mai ales in ultimii doi ani. Poate ca am imbatranit (si asa ma simt mai batrana sufleteste decat trupeste), desi nu ma simt mai matura. Cine spune ca batranetea aduce si maturitate se inseala amarnic. Am uitat sa simt copilul din mine, am uitat sa ma mai joc, am pierdut copilaria ocupata fiind sa ma port de-a adultul.
Adolescenta fiind, imi imaginam ca varsta adulta imi va aduce si liniste sufleteasca, pentru ca in copilarie eram un copil care se framanta tare mult din varii motive desi, aparent, eram linistita si visatoare. Cat de tare m-am inselat. Eram mai senina atunci decat as fi la oricare din anii de maturitate. Adultul, daca nu stie sa isi gestioneze timpul, moare obosit si chinuit de propriile neputinte. Pe asta am invatat-o tot acum, in ultimii doi ani. Si, pentru ca mi-am pierdut din capacitatea de concentrare, am decis ca e cazul sa invat sa ma autorelaxez ca sa imi pot gestiona timpul mai bine. Inca nu stiu multe despre asta, voi avea nevoie sa ma documentez, dar simt ca trebuie sa invat sa respir in voie chiar si atunci cand sunt constransa de imprejurari. Asta nu inseamna neaparat yoga sau integrare in absolut, e pur si simplu o nevoie a mea de a ma curata sufleteste de oboseala vietii de adult si de a reinvata sa vad copilul din mine. Vreau sa invat sa traiesc in pace cu mine, vreau sa invat sa ma iubesc.
Valentina Vitan 