Citesc…

… si realizez timpul pierdut asteptand ceva ce nu ar fi venit niciodata oricat de mult mi-as fi dorit. Cu cat citesc mai mult cu atat imi pierd mai tare increderea in mine, imi constientizez si mai tare defectele si incep sa ma inchid in cochilia proprie. Nu mai vreau durere, nu mai vreau nesiguranta; imi vine sa ma lipsesc de tot si sa dispar, sa nu ma mai stie nimeni un timp, sa imi vad de ale mele si cam atat. Nu ma simt in stare sa fac altceva decat sa muncesc si sa ma simt utila celorlalti, pentru ca pentru mine nu pot face mare lucru acum. Ar fi trebuit sa ma bucur de mine, de faptul ca sunt libera de cele mai multe constrangeri venite din exterior, dar realizez ca acele constrangeri veneau din interiorul meu de fapt. Imi ascult mintea in detrimentul inimii, in ea nu mai pot avea incredere. Ridic din nou zidurile si incep sa nu mai vad in jur nimic.

Ma bucur ca nu sunt un om care sa poata fi dominat de idei sau oameni, ca sunt puternica si voluntara, ca sunt pe picioarele mele si ca am mai multa stabilitate decat oricand. Cu timpul toate se vor aseza pe fagasul lor normal, dar ca, din nou, trebuie sa am rabdare sa vina momentul oportun pentru ele. Si atunci voi fi sigura ca totul a fost doar pentru a ma maturiza si pentru a creste sufleteste.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s