Ne anesteziem de bunavoie, amandoi,
Ca sa uitam simtiri, si dor, si jale,
Sa nu cuprindem mai nimic din ce vom fi
Cand n-o mai fi nimic, nici scrum, nici cale.
Ne anesteziem cu ace atarnand de brat,
Lansand garoul usor sa se desfaca;
Sa curga sange prin pielea intepata
Si sa simtim cum somnul ne insfaca.
Ne anesteziem intr-una. Drogul ne prinde;
Firave carnuri atarnand de-o ata.
Mult prea departe, nestiuti de nimeni…
Ne tinem mana-n mana… moartea-i hoata.
Ne-am anesteziat si-acum plutim aiurea,
Inca tinandu-ne de mana, copii pierduti
Ai patimilor flacari cenusa deveniti.
Si tot ne mai privim adanc, tacuti.
Valentina Vitan 