UNEORI…

Uneori, cand nimeni nu ma vede,

Pot alege sa fiu sau sa  nu fiu.

Propria mea existenta devine nula

Si-atunci astept sa imi vad esenta

Rupta intre dorinta de a deveni vizibila

Si de a ramane aceeasi culoare cu a aerului.

 

Uneori, cand nimeni nu ma simte,

Pot alege sa imi plantez radacinile

In pamantul de la marginea drumului.

Invaluita in mirosurile pestilentiale ale zilei,

Cand sufletele trec nepasatoare aruncand gunoaie,

Ma paste tristetea de a deveni una cu pamantul.

 

Uneori, cand nimeni nu ma stie,

Pot alege sa zbor catre vazduh cu aripi de ceara.

Nu imi pasa daca asfaltul imi va opri avantul

Sau daca avioanele imi vor izbi propria faptura

De aripile lor. Cand soarele ma cheama

Doar zeul vietii are dreptul la jertfa de viata.

Advertisements

2 thoughts on “UNEORI…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s