Uneori, cand nimeni nu ma vede,
Pot alege sa fiu sau sa nu fiu.
Propria mea existenta devine nula
Si-atunci astept sa imi vad esenta
Rupta intre dorinta de a deveni vizibila
Si de a ramane aceeasi culoare cu a aerului.
Uneori, cand nimeni nu ma simte,
Pot alege sa imi plantez radacinile
In pamantul de la marginea drumului.
Invaluita in mirosurile pestilentiale ale zilei,
Cand sufletele trec nepasatoare aruncand gunoaie,
Ma paste tristetea de a deveni una cu pamantul.
Uneori, cand nimeni nu ma stie,
Pot alege sa zbor catre vazduh cu aripi de ceara.
Nu imi pasa daca asfaltul imi va opri avantul
Sau daca avioanele imi vor izbi propria faptura
De aripile lor. Cand soarele ma cheama
Doar zeul vietii are dreptul la jertfa de viata.
Valentina Vitan 
mai mereu cand le zici bine, eu imi scot palaria in fata ta 🙂
LikeLike
Multumesc.
LikeLike