Sunt eu, esti tu; doua entitati
in discutie libera despre viata si moarte
si tot ce se afla intre ele.
Imi vorbesti despre sange si soare,
iar eu ascult cum ploaia bate in geam;
iti vorbesc despre vantul ce suiera lugubru
si cum se-ntampla sa cada frunzele inca verzi
de pe ram.
Apoi lasam capul in pamant,
ne ascultam respiratiile sacadate de prea multa viata
si stam, incovoiati a rusine de noi si de altii.
Ne privim pe furis furand din cand in cand un zambet
ascuns bine undeva in radacina sufletului;
ne inganam respiratiile pana devenim una cu aerul;
ne masuram bataile inimii pana la identificare;
ne ucidem pas cu pas dorintele pana devin inutile.
Ramanem mereu aici, etern privati de libertatea cuvantului,
supusi noua, avizi de corpuri, pierduti de noi…
Si n-am sa stiu… Si n-ai sa stii…
Valentina Vitan 