Copilul tuturor

Am in clasa un copil pe care il cheama Andrei si care cred ca e cel mai mic de varsta din scoala. Are Sindrom Down si asta il face placut tuturor, mai ales fetelor din clasele mai mari care i-au devenit mame. Nu e pauza sa nu vina sa il dadaceasca, sa il giugiuleasca, sa nu il iubeasca macar una din aceste mame minore. Logic, fiecare se manifesta dupa cum ii e caracterul. E ceva mai nedezvoltat pentru varsta lui si asta il face si usor de carat in brate, asa ca fetele vin pe rand si ii tin rolul de mama purtatoare. Au fost zile in care veneau si sase fete sa se joace cu el si nu stiam cum sa le fac sa il lase in pace. E atat de pupat si de cocolosit incat bietul nu mai poate nici sa respire. Din cauza lor devine si ceva mai neascultator pentru ca el nu are rabdare sa stea in banca, are atentia foarte slab dezvoltata si raspunde doar la anumite comenzi. Uneori devine atat de agitat incat vad cum apuca creioane sau carioci si le arunca pe jos sau imi da jos de pe masa tot ce gaseste. Nici nu il pot pune sa le stranga de jos pentru ca apoi fuge si nu mai pot comunica cu el in nici un fel.

Nevoia lor de apartinere e atat de mare incat devin sufocante, asa ca el incearca sa scape de ele cum poate. Nu verbalizeaza, nu poate decat sa se joace cu obiecte tari, sa manance orice seamana a paine (el e cel care mananca majoritatea cornurilor) sau sa roada creioane sau carioci. Problema mare e cand e programul de masa pentru ca ma trezesc cu trei-patru fete mai mari care vin sa il incalte (nu suporta sa stea incaltat sau sa aiba sosete in picioare, asa ca sta in picioarele goale pe covor) si sa plece cu el la masa. La fel se intampla si la sfarsitul programului. In ultima vreme am incercat sa evit venirea lor incaltandu-l eu, iar asta a fost un lucru bun pentru ca nu mai vin atatea fete. Saptamana trecuta a fost luat acasa de parinti si clasa a fost aproape pustie fara puzderia de mamici, lucru care m-a bucurat putin pentru ca am putut avea ceva mai multa liniste si nici ceilalti n-au mai fost agitati peste masura.

Ma intreb ce se va intampla cu el cand toate acele fete vor pleca din scoala si el nu va mai avea atatea mamici care sa il alinte, daca va deveni comportamentul lui o problema sau nu, dar e in crestere, deci vor fi ceva probleme de comportament.  Tot ce pot face eu e sa limitez numarul fetelor in timpul programului meu, insa asta nu schimba cu nimic atitudinea lor fata de el. Insa a invatat ceva azi: una din fete a cules niste flori din curtea scolii si i le-a dat ca sa mi le aduca mie. Asta imi demonstreaza ca poate fi invatat sa faca ceva, fie chiar si putin, dar nu va fi niciodata cu adevarat autonom. Va trebui sa insist sa ii dezvolt atentia ca sa pot lucra ceva cu el, chiar si minimum.