Nimicul. Nu-l vezi, dar el exista. Ocupa un spatiu delimitat dintre doua sau mai multe obiecte, forme, femomene sau actiuni. Poate fi lichid, solid sau gazos, poate lua orice forma isi doreste sau ii dam noi. Calatoreste odata cu gandurile noastre, ajunge la destinatie inaintea lor si goleste mintea celui destinat pentru a le primi. Gandurile. Baloane de sapun ne fura gandurile ca sa ajunga la destinatie, un fel decurier rapid al gandurilor, cu adresa scrisa pe fruntea destinatarului. In plina liniste, in plina reverie, cand nu se aud decat pasarile noptii cantand, el ajunge pentru ca asa ne dorim.
Nimicul. Ne umple chiar si pe noi. Gol. Nu poate fi livid sau sumbru, altfel s-ar pregati sa devina nimic. Inotam intr-o mare de vid si gol, dar nu suntem goi, suntem plini de nimic. In definitiv, pana si nimicul cel mai neimportant si infim e ceva, umple un spatiu, il faurim noi sau ne faureste el pe noi, insa golul exista deja, dar nu ca un obiect sau ca o forma, ci ca o entitate de sine statatoare.
Sunetul, culoarea, vibratia, toate au forme care se nasc din nimic. Le percepem pentru a ne limpezi simturile, pentru a stabili noi repere, pentru a foma noi lucruri, pentru a forma noi forme de viata moarta sau vie.
Piatra, cel mai comun obiect, poate fi vazut ca un nimic, avand forme si culori diferite, are chiar si un sunet al ei, diferit. Ea creste in dimensiunea, are un limbaj, are un inteles. Frunza, are in ea viata insasi, are forma si culoare specifice, inmagazineaza si creeaza energie,
… va urma…
Valentina Vitan 