Aproape ca am gasit portite de iesire din starea mea de criza. Nu e ceea ce ma asteptam, dar e un punct de plecare. Se schimba mediul, o parte din oamenii langa care voi lucra (cunosc deja o buna parte din ei si imi plac la nebunie), schimb copiii si modul de lucru… Adica degetul ramas pe fundul paharului are sanse sa creasca la un deget si jumatate, macar. Nu stiu sigur cum e cu programul, insa voi face fata indiferent de ce se va intampla, chiar si cu naveta. Totul depinde de felul in care ma voi descurca la examenul din septembrie, altfel pierd totul, cu adevarat totul. Mai putin facultatea, dar acolo e alta poveste. La drept vorbind, incepusem sa cam lancezesc si sa ma plafonez acasa si cam faceam mofturi cu ora de trezit de dimineata. 😛
In alta ordine de idei, am ajuns la jumatatea textului patru din “Prieteni de pahar”, o poveste despre droguri, sex, o tentativa de viol, ceva homosexualitate… Ma bag prea tare, nu? NEAH! Suna asa de bine si textul curge de la sine, oarecum haotic, dar am reusit sa le imbin sa nu arate asa. Am nevoie sa ma reorganizez, sa fac din toate cat trebuie si intr-o ordine care sa ma bucure. Am nevoie de bucurie simpla, inocenta si datatoare de stari de implinire, doar sunt o sincera, o naiva si o credula, nu? Poate ca si din cauza asta inca il iubesc, altfel as fi renuntat de mult la toate si m-as fi reprofilat, ca doar asa amenintam la un moment dat. “Cu tot cu inima”, parca.
“Gandurile” inca asteapta atentia mea. Sa mai astepte putin, asa cum am si eu de asteptat pana se reculege. Am ajuns sa ma razbun pe munca mea pentru lipsa muzei mele. Curat neconstitutional, as zice.
Valentina E. Vitan 