Trimit in cosmos ganduri ce-s singulare
Sa-ti cante in ureche dureri ce mult le simt,
Dar timpul trece mult prea greu, se pare,
Si totul se destrama cand pasul mi-l presimt.

Culeg buchete de vise ce dispar,
Mi-s flori prea ratacite, eterne adevaruri,
Dar nu renunti sa capeti cuvinte ce rasar
Din prea negrul pamant, la fel ca pe onoruri.

Mi-esti dulce-n minte, zambesti la fel ca zarea
Ce lasa orizontul de foc sa o patrunda,
Dar dulcea amintire dispare pe cararea
Pe care n-a fost dat sa fie strabatura.

Mi-e dor, ma las furata de visele de ieri,
De mult doritele dorinti ce n-au sa vietuiasca,
Dar te indemn in vis sa vii spre nicaieri,
Sa simt cum inima ta incearca sa traiasca.

De ma cunosti, fa bine si nu ma ocoli,
Caci mainile-mi naive inceaca sa te stie,
Dar de te simti pierdut n-am sa te las, sa stii,
Sa te apropii precum un las, sa fiu din nou pustie.

Nu e tot, dar acum nu sunt in stare sa il termin. Am incercat, o incercare proasta, dar tot incercare ramane. Simt nevoia sa ma detasez, insa nu fac altceva decat sa ma chinui si mai tare. Nu e bine deloc, ma pierd pe mine. Si tot nemangaiata raman. Am spus ce am simtit si a preferat sa dispara in loc sa ma ajute sa trec peste impas. Rau, foarte rau. Stiu, nu e de datoria nimanui sa ma ajute, mai ales a lui, insa cer de prea putine ori ajutorul si nu e capabil nimeni sa mi-l dea cu adevarat, desi eu ma rup in toate directiile ca sa ajut sau sa ascult.

Nu mai stiu nici eu ce vreau. 😦

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s