Pentru neuitare, inca mai exist…

fragment din ultimul EU
talpalaru mihaita

Anii ne mor egal dupa egal, odata cu aglomeratia de omanoi daramati si plina de spitale bolnave de atitea operatii plastic-estetice cu miros de pierdere nevazuta. Dincolo de arc, intr-o alta dimensiune, a cincea din calatoria paminteneasca, nimic si nimeni nu poate da vina pe intimplarea intimplatoare sfirsita printr-o futere imprastiata unde se doreste!

A devenit complicat sa ma deplasez dizolvabil prin primul somn, ar fi necesar sa uit tot, toata infaptuirea, cind visele ii citea din memoria neperitoare noptii, rasfoind trecutul in incercarea adunarii pentru un eventual miine impreuna.
Ma gindesc cind ma duci de fiecare data inapoi… nu stiu daca mai putem avea o simpla poveste in alb si negru, este nevoie de culoare, altfel fara sentimente, durerile sufletului nu ar macina singele, ar ramine ca si mine prins intre iluzia cosmarului si cosmarul himeric reflectind, privind supravetuirea ta intre noi, o imaginealba de nuante si vietuire, in aceiasi capcana ca si tine, inima muta!
Cind am vrut sa mor de fericire am aminat, neavind altceva la indemina mai bun de facut sa pot renunta la neimportant de stiut te iubesc!

Eram doi pierduti de idei si cai pentru totdeauna, fara putinhta intoarcerii, continuind intr-un ritm imbecil de dezorientat, cu rau de urcare si ameteala la coborire.Ca sa facem o pauza intre si intre ne-am sarutat circular pina in miezul ierbii crescute intre pasii venirii cind se poate si asteptarea desfriului rasadit intre trotuare si strazi pustii la plecare de saritura, eu am ramas sa cuceresc singuratatea inspaimintat de verdele cu incrustatii de vene mov din care toate s-au dus fara sa stie.

Intr-o zi cind soarele va fi inviat poate pentru ultima data, am mers si ne-am dat mina cu amintirili intregului construit dintr-un alt timp ce-a fiintat acolo unde nevoia si trebuinta era sa inchidem cercul intr-un totul e gata.
In locul unde ai plins, lacrimile au nascut o fintina, bratul devenindu-mi un riu cu izvorul din umar pina la aceasta primavara de pe mormintele mortii, invelis sa-ti cuprind mijlocul de fecioara. Rana a fost vindecata decuvreme inainte sa hraneasca vermii cu exceptia cicatricii venite sa ramina neinvitata, pentru ca nu este o masura de a cuantifica dragostea, pentru ca suntem realitati palpabile ca materie si desi idila noastra estereala pina la dezintegrarea noastra in ea, fara tine ma duc, ma duc odata cu acest copac singur legat ce creste in a fost universul nasterii noastre dintr-un zimbet furat pasari fara glas de zbor.

Totul se maturiza ca o tesere de fara perdea in spatele norilor unui suspin orb, probabilitatea vinovatiei din invidie fata de intelepciunea zgirieturei intepate sanatos pe inima, desi cu multe timpuri in urma a disparut din palma odata cu sarutul ascuns pe talpa dupa ce a ajutat la dezlegarea cuvintelor miinii stingi incrucisate cu pulsul paralizat de catuse. Deseori am calatorit la monumente diferite si cu mirarea pe ziduri ca sa intelegem ca exista si alti sori fara acte de identitate sau semnatura de predare primire in fata ofiterului de stare civila.
Ne-am rasarit pe noi din noi, blocati unul in celalalt intr-o asemenea masura incit imbratisarea a imprimat plagile nevindecarii pina la singe, eram o durere din doua jumatati cu strigatul inchis, agatate reciproc de spieretura traita, totul nefatuind decit curiozitatea continuarii in cautarea unor lumescuri mai ingaduitoare decit aici printre omanoi la sensibilitatea mistuitoare aproape de autocombustie.
Inima ta te iubeste atit de mult, incit isi cauta alt vorbitor pe limba ei, nu pentru ca eu as fi un obisnuit necunoscator al dialectelor derivate din vraja cuvintelor dar si tie si mie ne place sa ne jucam de-a moartea si viata, intr-o echilibristica fara nimic sub picioare, poate doar umeri lipiti de pereti.

Dupa ce in fiecare nesomn vorbim, clipa inghite insatiabila infinite prelegeri ale singelui fiecarui sunet ce imi mai anunta o ora decedata de batrinetea nisipului din ochi. Raman tacut in umbra vorbelor cu farmecul spiritului, dupa ce am simtit atingerea talpilor de cararili neumblate de omanoi ca sa te descopar si sa te sculptez intr-un candelabru, luminindu-mi calea dupa ce ti-am acoperit grijile infrigurate ale fruntii cu o cununa de laur.

Erai pentru a doua oara tinuta in celula, izolata de ceilalti detinuti vietasi de spaima unei pandemii de luciditate transmisa prin viralitatea raspunsurilor aflate,
nu voiau predarea inventarului de nebunie la nimeni, pauza opririi inainte de sentinta era la fata livida in camera cu pleoape inguste si fara schelet.
Cind ma ales in loc sa fie luata prin spate ca un sclav in legiunea straina, intirzierea ar fi fost o ucidere de cunostinta luata la ocazie, pentr a umple pierderea drumului inpoi cu patru aripi, dupa lupta cu doi sa trei indreptata cu gitul pocnit ce emitea dorintele pe ultrasunete confuze dupa greturile intinderii intre intilniri mai mult sa mai putin vibrant-multumitoare. Ceasul vechi s-a oprit odata cu prabusirea, chiar daca nu arata rupta clipind aglomerat sub coapsa oarecum asezata coerent la culcare linga o erectie spre adormire, intr-un fel ca va reveni introducindu-se incet pentru un bis prin care a trecut ploaiapeste orasul dezgropat din morti si acoperit de neguri. Nu mai dormise de niciodata, calugarul din clopot prin balanganirea coaielor deschidea timpul unui cer sa nasca din paie si lut incoltirea uterului, sa vada lumina!

De profesie sunt vinzator, levitez in jurul axei cu polii schimbati de tine, imi creèz mici diversiuni, atit de mici ca se aseamana pina la geaman cu geaman sau o roua scurta de fusta varateca peste genunchi opriti in privire, cit sa poti intui goliciunea trupului dar nevazind mai mul pina la cumpararea biletului de la casa.
Era o portita de evadare a spravetuirii unui mort printre morti cu infiltratii de viata, pe unde pot ajunge sa ma ascund dupa linistea calda a singularitatii, intelegatoare cu probabilitatea prognozei meteo sa se adevereasca cu o aversa de deces.
Ca sa nu fiu transparent, am gasit aceasta ocupatie plina de anotimpuri, cartile le iau la prima strigare din mine licitate si adjudecate fara importanta valorica, nu mai vreau sa le tin pe raftul de praf adunat de necitire, sunt rara degete, rasfoitul lor a devenit un supliciu, sunt editii de lux, rare, editii limitate, scrise pe ultimul amanunt de vietuire pe care nu l-am deslusit inca.Pe tine nu stiu daca voi reusi sa te scriu pina la ultimul capitol, macar in manuscris gata de a fi oferit public printr-o orgie sexuala a literelor sau vor ramine pagini de suflet, albe ca o femeie avuta de toti si de nimeni pastrata pentru alta lume aflata prin colt, dupa paravanul unde ne schimbam mastile si pieile mapirlite de purtarea ocazionala la vreo sindrofie cu eticheta la staif.

Probabil mi-ar fi placut sa locuiesc intr-o universitate, sa urmez cursul tinul de viata la zi si nu fara frecventa de mare distanta, poate cu tine si ceilalti impreuna, putin haos nu mi-ar fi stricat, prea multa monotonie dauneaza linistei interioare.Dar nu am putut, drumul s-a rupt inainte de a fi cunoscut sa stiu macar cum este al doilea pas, am ramas un simplu avortat cu anii odihnindu-si oboseala pe obosita spatelui in lipsa altui loc girbov la indemina!

Acum respir prin calciile crapate aerul dulceag cu gust amarui de cadelnita data in clocot si cafea varsata, totul pluteste ca apa unei prabusiri de oase ranite de fringere a cerului abia crestinat cu aripile frinte ale unui fluture tatuat pe o rasticnire pe crucea salelor in plina furtuna. Asa am ajuns un analfabet, un analfabet al clipei, nu am reusit sa fiu un invatat cu ea, eram doar fiul timpului, adoptat de a trai temporar flotant, un locuibil permanent pentru vremuire unei femei pierdute prin vremea rea, o admosfera trecatoare probabiliceste, poate o femeie fara frica de a-mi dormi in sufletul inghesuit si plin de intuneric cu zenitul prabusit, restul boltei palatine era acoperit cu detalii ale papilelor gustative de la uitarea intr-un sarut fara sfisit, imagini traind sub pleoapele inchise cu monede de 50 de bani, sa nu fie vizualizate nicind decit ziua in amiaza mare sa nu am rau de frumusetea inaltimilor unor sfircuri trezite pentru schimbul unu si noapea cutreierind prin valea fericirii pe calea regala spre muntele lui Venus si cucerirea piscului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s