APUSURI TRISTE

Ne uita bunul Dumnezeu printre pietris si valuri

Prea adormiti de sori si prea inganati de luna,

Lasand in urma noastra depozite de spuma

Ce sunt retrase-apoi inspre talazuri.

Pornim iar, mana-n mana, catre apusuri slabe

Ce ne-nconjoara cu a lor tristete fara seaman,

Dorind ca cei ce nu ne simt sa vada-n noi

Un inceput de viata sau un final de lume.

Flori galbene ne stau in cale, parca,

Tot chinuind pietrisul ce din pamant se-nalta

Dorind sa ne razbata singur, sa loveasca

Tot ce in noi se naste si n-ar vrea sa fie.

Prezenti in fiecare clipa, luam calea uitarii,

Rodind in ganduri urari de noapte buna

Si sarutari prea tandre ca sa fie date

Acelora ce-asteapta cu buzele arzande.

Ne vestejim nutrind marete sentimente,

Pierduti de-abis in lumea fara margini,

Cuprinsi de-amari tristeti ce ne-mpresoara

Si visele ni le masoara, in lung si-n lat, cu pasul.

Pe-npotmolim in iarba mult prea-nalta,

Adulmecand miresmele desarte,

Invaluiti de noi, in noi, prin noi,

De-albastre valuri de tagada si durere.

Dar nu e un sfarsit de lume, parca.

E inceputul unei noi iubiri pierdute

De-atatea patimi nerostite inca,

Prea moarte sa poata fi spuse vreodata.

Cum e posibil sa stii de duminica ca cel caruia ii esti tutore a calcat intr-un cui si nu l-ai dus la urgente nici pana marti? Cum e posibil sa te ocupi de o idioata de nunta in loc sa iti rupi o jumatate de ora ca sa mergi cu el sa i se faca un antitetanos? Cum e posibil sa nu iti pese ca rana s-a inflamat atat de tare si ca nu poate calca pe calcai, dar pe tine sa te intereseze de o idioata de petrecere si de nimic altceva? Ca oricum s-a mai taiat si s-a mai julit si altadata si nu a patit nimic, i s-a administrat un antibiotic si a scapat.

L-am luat, cu acordul apartinatorului, la recomandarea lui, si l-am dus la urgente. Nu aveau antitetanos, dar i-au administrat un antibiotic puternic. Sa speram ca nu va pati nimic. Iar acum, daca sun la tutori ca sa ma interesez de starea lui nu raspunde niciunul, probabil fiind prea ocupati cu nunta. Sa speram ca va ajunge la farmacie sa ii ia reteta, dar cred ca e prea mult daca le-as mai si cere sa aiba grija sa ii fie si administrata.

Asa l-as lua de acolo! Am vorbit deja cu directoarea mea pentru ca nu ma puteam abtine, trebuia sa cer un sfat de la cineva. Trebuie neaparat transferat pentru ca la Valea Mare va fi mai ingrijit si mai protejat. Stiu, senzatia ca i-as putea face rau ma bantuie, dar sunt constienta ca ii va fi mult mai bine acolo decat la domiciliu. Insa nu voi fi in stare sa fac asta de una singura, asa ca am cerut ajutorul si sunt sigura ca il voi primi.

LATER EDIT: I-au luat reteta si au gasit o solutie de a i-o da la orele prescrise de medic. Mi s-a spus ca e ceva mai bine, dar tot nu e de ajuns.