Revolta

Azi m-am revoltat foarte tare, atat de tare incat am ridicat chiar si tonul. Nu inteleg cum de exista atata indolenta si nepasare fata de un biet copil deficient, tratat ca vai de capul lui de catre profesori si colegii de clasa. M-am stapanit, dar aproape ca imi venea sa plang de ciuda.

Nici nu trecuse cinci minute de la terminarea terapiei si copilul era jos, la cancelarie, cu palmele rosii si chinuit, aproape sa planga. Fusese batut de o colega cu linia peste maini, chipurile se jucase cu el. Insa pe el il durea. Am stat aproape jumatate de ora in clasa, peste ora altei profesoare, incercand sa aflu de e se poarta colegii in felul asta cu el. Si nu e prima data cand se intampla. Pe cuvant, am ajuns sa ma port ca un fel de justitiar pentru copilul asta. Bineinteles ca n-am inteles nimic din explicatiile lor, dar ei se vor purta la fel in continuare. Iar cand am vorbit cu apartinatorii (niste matusi de-ale tatalui) despre mutarea lui la Valea Mare m-am lovit de aceleasi refuzuri. Acum mi s-a dat o alta explicatie: daca se muta la Scoala Speciala o sa ajunga la ospiciu pentru ca va deveni nebun. Imi venea sa le trantesc in nas telefonul.

Lucrurile nu sunt roz, nimic pe lumea asta nu e roz, dar fa odata ceva cu adevarat folositor pentru el. La anul va fi a VII-a si nu stiu daca voi mai lucra eu cu el, dar daca lucrurile vor ramane asa pe cuvant ca voi chema inspectoratul peste ei. Nu e sanatos ce se intampla. Daca a ajuns sa se teama sa mearga cu masina de frica sa nu fie batut de catre cei mai mari?! Logic, soferul nu se baga, nu e treaba lui. Copilul nu are discernamant, nu poate nimeni sa fie sigur ca ajunge intreg cand pleaca singur catre casa pe jos, vreo 3 km, dar vad ca nimanui nu-i pasa de el. Degeaba am incercat sa explic si sa demonstrez cu fapte concludente (ambii parinti sunt deficienti mintal, iar tatal lui a terminat intr-o scoala speciala si lucreaza ca gunoier la Dacia Renault) ca de la Valea Mare va iesi cu o meserie pe care ar putea sau nu sa o practice, care i-ar deschide calea, avand o diploma de absolvire, catre un loc de munca, dar vad ca nimeni nu ma ia in seama. Si e frustrant, mai ales ca el, ca oricare alt copil, are dreptul la toate orele care au loc in sala de curs, e dreptul lui constitutional si moral, nu doar la cele doua zile pe saptamana cand lucreaza cu mine si atat. Degeaba vorbesc cu diriginta, cu directorul, cu soferul, cu diferiti profesori, toti ridica din umeri. Ma stiu ca pe un cal breaz in scoala aia. Imi venea chiar sa merg la un consiliu profesoral de-al lor ca sa ii trag de urechi, dar m-am abtinut. Si vor ajunge toti sa il ignore, sa lase lucrurile asa pentru ca nimeni nu vrea sa schimbe nimic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s