AZI

Vad ca rezultatul de vineri e favorabil, putin cam prea favorabil pentru cat de mult m-am balbait. As fi vrut sa fie meritata nota, dar rezultatul adevarat se va vedea abia pe 9 iulie, la examen. Nu ma simt dezamagita, desi altadata m-as fi revoltat pentru ca primeam o astfel de nota pe care o consideram nedreapta, cu toate ca munca mea a fost destul de serioasa si chinul ceva mai mare decat la prima inspectie. Dar e bine sa las lucrurile asa cum sunt, fara sa contest dreapta evaluare a evaluatorilor.

De dimineata, la prima ora, am simtit ca nimic nu prea merge. Am cam avut dreptate. Eleva a fost recalcitranta, obosita si obositoare, noroc cu mama fetei care e o femeie de pus pe rana, altfel m-as fi chinuit mai mult decat e necesar pentru tot restul zilei. Am capatat si obiceiul de a nu insista atunci cand elevul nu vrea sa munceasca, dar oricat m-as fi chinuit si, mai ales, daca devenea si frustrata din cauza atitudinii mele, nu mai retinea nimic. In definitiv, nu pot obliga pe nimeni sa faca nimic din ceea ce nu doreste pentru a nu-i ingradi personalitatea. Fiecare avem nevoie de spatiul nostru si e normal sa se intample asa.

Apoi, tot de dimineata, aproape cu noaptea in cap, am stat mai bine de jumatate de ora sa ma gandesc la ale mele. Cat de necesare sunt toate lucrurile pe care le fac si visez sa le fac si, mai ales, langa cine aleg sa le fac. Sunt o fiinta naiva, putin cam credula. De cele mai multe ori aleg sa nu dau atentie atitudinilor celorlalti. La fel fac si cu minciunile, pe care le vad, le recunosc, dar nu reactionez la ele si prefer sa le ignor. Nu ma pot simti dezamagita daca nu am asteptari de la nimeni, uneori nici chiar de la mine. Nu pot sa spun ca trec prin viata fara sa stiu pe unde trec si cum pasesc, dar e mai sanatos sa nu vreau sa vad anumite laturi ale personalitatilor celor langa care traiesc pentru ca altfel nu i-as mai avea langa mine. Nu ma folosesc de ei, ba chiar ei se folosesc de mine, dar nu pot sa trec pe langa ei amintindu-mi cat de mult mi-au ranit sentimentele cu vorbele sau comportamentul lor. Sunt sensibila, uneori prea sensibila, dar nu sunt o fiinta de portelan, ba chiar deloc. Suport cu stoicism lovituri atunci cand sunt date, dar nu voi putea uita usor ce am primit. Prefer sa nu vad prea multe in jur si le las pe toate sa fie asa cum par a fi in momentul initial, neschimband nimic tocmai pentru a nu le face rau lor sau mie. Nu-mi pot trai viata fiind in permanenta alerta, e inuman, e patologic. Pana la urma eu sunt cea care alege langa cine sa ramana, ceilalti alegand, la randul lor, sa creada ce vor despre mine. Pot spune ca sunt o lenesa pentru ca nu analizez, dar vorba poetului: “Nu ma plang de tine. Pari naiva, dar esti atat de sireata… Nu ca nu poti, nu vrei sa faci. Ferice de cel langa care vei sta pentru ca va avea parte de tot, dar vai de el cand va ramane doar cu amintirile, pentru ca nu va stii daca tot ce a trait a fost de bine sau de rau”. Talpalare, ai mei le stiu bine pe toate, si tu la fel. Stiu bine ca nu sunt o femeie langa care se traieste usor, din nici un punct de vedere, ca sunt dominata de dorinte, ca pot parea nebuna de legat la fel de bine cum pot parea sfanta sfintelor, ca lovesc cand e lumea mai draga la fel de bine cum alin cand totul pare pierdut si fara scapare. Dar oare langa cine se traieste cu adevarat usor?!

Acelasi lucru se intampla si cu problemele de inima: am ales sa vad partea care mi-a placut mai multt, aia frumoasa, negand, intr-o oarecare masura, latura neplacuta. Am negat-o, dar nu am ignorat-o. Am analizat tot ce stiam, tot ce am aflat pe parcurs, tot ce am simtit, tot ce stiam ca as fi vrut sa se intample si nu s-a intamplat. Rezultatul? Ceva dureri de cap si concluzia finala: as fi iubit cu patima totul daca as fi avut ocazia, daca nu mi-ar fi fost teama sa nu ranesc cu ceea ce sunt si fac, daca n-ar fi ales sa se retraga tocmai pentru ca nu sunt ceea ce el are nevoie. Nu sunt o persoana egoista, am urat starea de egoism intotdeauna si am ales sa renunt la atitudini egoiste pentru a fi bine tuturor, nu doar mie. Practic m-am autoeducat sa nu fiu egoista, desi am apucaturi de copila alintata care isi cere tributul de atentie din partea celui drag. E normal, e logic, e sanatos, e binemeritat. Din pacate nu a facut-o. Si stiu ca inca il iubesc pe el si nu iluzia din el. Nu mi se intampla aproape niciodata sa ma las condusa de inima, dar acum am facut-o. M-am ales cu un volum de poezii din care mai bine de trei sferturi e scris in ultimele trei luni. Muza mea si-a facut datoria sanatos si bine si dupa disparitia ei. Ii multumesc pentru asta. Acum as vrea sa fac lucruri fara sa visez la el, cu el intr-o alta ipostaza, cea pe care si-a dorit-o initial. Ce sa-i fac daca a avut de-a face cu o toanta. Am de asteptat destul, cred, dar nu ma sperie asteptarea. Intotdeauna am preferat asteptarea in locul lucrurilor facute in graba si lipsite de substanta. El alege daca vrea sau nu pentru ca eu stiu ce vreau. In lipsa lui voi renunta la idee pentru ca nu vreau un lucru muncit langa oricine, dar daca va fi asa cum imi doresc va vedea ca totul nu e in zadar, ba chiar se va bucura de rezultat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s