Astazi am plans.
Roua tristetii curgea prin genele inchise,
Lasand in urma ei dureri de nedescris.
De-as fi lasat mai mult din mine lumii,
Pamantului n-as fi ramas de-ajuns,
Caci tristele-asteptari ma tin oprita-n cale
Dorind sa vad cum pasii departarilor apar,
Dar nu se-ntampla asa, si-mi pare
Ca totul se dezvaluie, dar in zadar.
Privesc pe geam.
Ceata se lasa-ncet peste pupile
Invaluind, treptat, intregul univers.
Nu ma mai mint s-astept cararile s-apara
Si nici la pasi umili sa nu visez.
Aievea de ar fi venit… Of, fericire!
Curand lasam cu totul nemurirea
Pentru un strop de moarte insetata
Ce-ar fi nascut odata cu iubirea.
Dar ea e-aici, o simt in mine, zburda,
Ratacitoare, persistenta, lugubra… dar e-a mea,
Iar de intind o mana catre ea tresare,
Iubirea din mine inca mai apare
Odata cu genele inchise, odata cu roua…
Valentina Vitan 