M-am jucat cu inima mea
Lasand in urma durerile facerii de mine,
Si, totusi, sunt sigura ca nu am gresit.
Am destula putere sa ma mai chinui putin
Pana la vesnica zbatere de aripi.
Dansand salbatic in mine
Manjesc peretii cu sange
Pana cand varsarea se transforma in tumult;
Suvoaie curg atunci cu ropot de cascada
Si ma transform in rau rosu si involburat.
Asa m-am metamorfozat din tine,
Lucitor, otravitor, cu chip angelic,
Zambind rautacios, acoperind norii, salvandu-ma din chinul
Ce te-nveleste ca o mantie de cenusa.
Dar am curaj sa te infrunt pentru un strop
De fericire care nu-i a mea, dar mi-o doresc
Ca ultim antidot de vreme buna si de soare.
Ma posedezi si nu mai pot lupta.
Ma bantuie uscarea cerului de dupa ploaie,
Stand printre pietre care curma ziua la ultima maree…
Si gura care se usuca odata cu clipirea buzelor ce nu mai vin…
De am sa plang acelasi tumult voi navali peste tine
Stingandu-ti focul ce-ti parjoleste ochiul ca de far.
Dar si atunci vei bantui prin mine
Ghidandu-ma la tarm sa te induplec sa ma ai din nou.
Abia acum tremur de soarele ce dogoreste
Si lacrimi care curg ca o ploaie calda
Udand pamantul… Si tot te vreau
Ratacitor prin mine, cautator de-abisuri neintelese,
Pribeag aflandu-te, aceeasi boare care se chinuie sa nu adie.
Si tot la fel de sigura sunt ca n-am gresit.
Valentina Vitan 