CLIPE

Atat de simplu se scurge viata-n noi

Ca zilele ne stau la rand sa fie numarate,

Si le privim cu jind cum trec

Lasand urme de pasi, de praf si nestemate.

Dar nu ma plang ca vor ca sa se duca,

Si nu tanjesc nici sa ramana, parca,

Le stiu intregi, le stiu fugare, le stiu complete,

Prea dulci sau prea amare, pe tine cautand…

Sau asteptand in voie un bine sau un rau,

Un pasager rasunet a tot ce ar fi fost

Daca in vecii nostrii ne-am fi dorit copii,

Sau prea maturi, prea seriosi sau jucausi.

Iti rad in nas, te fac sa te dezmierzi,

Iti cant in suflet ca-ntr-un tablou de Falat,

Iti scriu pe buze ca Lesmian sorbind apusuri

Si n-am sa satur pantecul de fluturi.

Dar de iti netezesc fruntea de ganduri

Voi stii ca timpul a trecut curat,

Si clipele nu le-am furat, datoare sa ma stiu

Netrecatoarelor pustiuri peste care trecem.

O-mbratisare si un sarut fac timpul ca sa stea,

De noi ascultator devine de indata

Si ne mai pasuieste inca un drum,

Doar gongul ne va face sa ne urmam cararea.

Si-atunci le vom simti in inimi, plangand

Ca n-am stiut sa tinem clipele in loc,

Sorbind un gand ascuns, o voce, un raspuns,

Dar insetati de noi, inca prea iubitori.

Ne vom privi in ochii; distanta care creste

Tot departand un vis de altul, rupand din flori

Ce-ar fi crescut in minte si in suflet,

De nu ne-ar fi stiut prea iertatori.

Missing Shakespeare

Sonnets XXX:

When to the sessions of sweet silent thought
I summon up remembrance of things past,
I sigh the lack of many a thing I sought,
And with old woes new wail my dear time’s waste:
Then can I drown an eye, unus’d to flow,
For precious friends hid in death’s dateless night,
And weep afresh love’s long since cancell’d woe,
And moan th’ expense of many a vanish’d sight;
Then can I grieve at grievances foregone,
And heavily from woe to woe tell o’er
The sad account of fore-bemoaned moan,
Which I new pay as if not paid before.
But if the while I think on thee, dear friend,
All losses are restor’d, and sorrows end.

Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranţe rătăcite în trecut
Şi-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deşertul vieţii s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Şi pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristeţile, uitării nu-i dau curs
Şi răscolesc prin amintiri firesc
Şi-adânc; e timpul fi’ndcă-am smuls
Durere, cu durere să plătesc.
Când mă gândesc la tot, prieten drag,
Parcă te văd întors, la mine-n prag.

N-am stiut niciodata cat de rabdatoare pot fi, dar pe atat de impulsiv ma port uneori. Strang din dinti si astept, imi strang pumnii si mai stau un sfert de ora in plus. Ma apuca frustrarile, dar raman pe pozitii. Incapatanarea mea spune enorm de multe despre mine. Am pierdut atat de multe in viata ca un sfert de ora in plus pentru un verdict nu mai are nici o importanta. Ceva imi spune ca n-am sa regret oricare ar fi rezultatul final.