Atat de simplu se scurge viata-n noi
Ca zilele ne stau la rand sa fie numarate,
Si le privim cu jind cum trec
Lasand urme de pasi, de praf si nestemate.
Dar nu ma plang ca vor ca sa se duca,
Si nu tanjesc nici sa ramana, parca,
Le stiu intregi, le stiu fugare, le stiu complete,
Prea dulci sau prea amare, pe tine cautand…
Sau asteptand in voie un bine sau un rau,
Un pasager rasunet a tot ce ar fi fost
Daca in vecii nostrii ne-am fi dorit copii,
Sau prea maturi, prea seriosi sau jucausi.
Iti rad in nas, te fac sa te dezmierzi,
Iti cant in suflet ca-ntr-un tablou de Falat,
Iti scriu pe buze ca Lesmian sorbind apusuri
Si n-am sa satur pantecul de fluturi.
Dar de iti netezesc fruntea de ganduri
Voi stii ca timpul a trecut curat,
Si clipele nu le-am furat, datoare sa ma stiu
Netrecatoarelor pustiuri peste care trecem.
O-mbratisare si un sarut fac timpul ca sa stea,
De noi ascultator devine de indata
Si ne mai pasuieste inca un drum,
Doar gongul ne va face sa ne urmam cararea.
Si-atunci le vom simti in inimi, plangand
Ca n-am stiut sa tinem clipele in loc,
Sorbind un gand ascuns, o voce, un raspuns,
Dar insetati de noi, inca prea iubitori.
Ne vom privi in ochii; distanta care creste
Tot departand un vis de altul, rupand din flori
Ce-ar fi crescut in minte si in suflet,
De nu ne-ar fi stiut prea iertatori.
Valentina Vitan 