Din greseli se pot naste versuri

Acelasi Mihaita Talpalaru

ÎNTR-O PALMĂ CĂUŞ CROIT BUZUNAR SĂ TE PORT INIMĂ

invizibile cicatrici de unghii păşite adânc
în pielea capcană de vrăbii absoarbe mătasea ţesută din lacrimi

încerc să-mi amintesc viitorul
între două înghiţituri mestecate cu ce se petrece aici
până unde îmi era să locuieşti dragostea până-n prăsele
fără sfârşit
fără început
la nici o ieşire nu eram orbi fiind doar atingeri

trecutul era exilat până la toate străzile nelocuite cu destinatar
au fost cărări la capete de sărut după primul colţ al urmei lăsate

chiar cu vrere dezlegaţi nu putem termina
într-o singură vieţuire îmbrăţişarea anilor de aici
hai mai departe când omănoi dispar să se nască din moarte
nu merg v-a reveni la revedere bătrâne
ne-am cunoscut ca să ştim
sensul iubirii este durerea roasă din carne cu dinţii de lapte

copilă fie să-mi şi dă-mi tu eşti
pentru ce voi spune ochilor întrebaţi la ce bun răspunsul aflării

încearcă să taci zic în această nebunie luxuriantă de junglă
când şi gânduri crescute atât de înalte
că albastrul era jos la rădăcinile trăitului încolţit
şi iarba îşi închină văitatul din cer
pământenitului
iar sufletul nu pleacă stins pentru totdeauna niciodată
uitându-ne pe un pat gol de stivuit oase

vise nu mai visăm că visezi singură visul de mână
alergat printr-o noapte
de bancă îngândurată în parcul plouat cu muritele stele privite

tot acest timp ai fost trebuia întâlnirea lui eşti
eu îţi eram dinainte să fiu de ceva pentru lume
tăcere
acum eşti atât de lumină înainte să laşi locul uscat
mereu moale căldură rămâne
lăsându-ţi liniştea cu trupul agăţat de ochi
după fiecare curbă de viaţă

17 aprilie 2015
… dintr-un jurnal fără ştiinţa călatoriei
traind moartea

ATÂT

By Talpalaru Mihăiţă

pot iubi doar o singură femeie
ca să mă nasc a doua oară
încremenit în urletul existenţei
pustiu aşteptând stropul de ploaie
ascuns de veşnicie contopindu-ne invizibile statui
dintr-un gând remodelat într-o unică trăire

nu pot fi doar al unei singure femei
respirând pentru o secundă dintr-un mileniu
aleg să mor însetat de iubire
precum o mumie învelită de timp sub piramidă
sufocat nu ar fi decât o rutină
mecanică de ceas neîntors de balansul mâinii

pot iubi doar o singură femeie
să mă risipesc transformat în ţarină
sub tălpile zorilor o cărare spre apus
să devin fluture ce nu voi fi niciodată pe o floare
înflorită la miezul nopţii dintr-o viaţă
speriind coşmarurile viselor aduse de ceţuri

nu pot să uit drumul întoarcerii
glasul răsărit dintr-un bob de rouă
micul sărut dintre petale
uitat pe buze crăpate de nesărut
aleg să mor zburând doar o zi după ţipăt
mersul biped nu ar fi decât un simulacru de planare

devenit cer nu pot fi doar al unei singure femei
dar pot să te iubesc doar pe tine femeie pierdută în mine
cum furtuna alintă într-o dragoste nebună malul
lumina ce cuprinde întunericul transformându-l culoare
mac pe un câmp fără viaţă

a iubi altă femeie
însemnă să îmi înşel naşterea sufletului
şi asta nu pot…

jurnal de călătorie… 22 martie 2013