Prieteni de pahar 5

“Sticla mata si sticla verde trebuie sa fie pline mereu ca sa nu dai de necaz”, imi spunea bunicul cu cateva luni inainte sa moara. Cert e ca am reusit sa nu le las niciodata goale. Faceau parte din mine, cum as fi indraznit sa le las goale, fara continut.

Sa privesti prn sticla verde, intotdeauna verde si neclara, dubla, care devenea clara cand era goala… dar de ce as fi vrut sa fie goala? Ar fi insemnat sa fie la fel de goala ca sufletul meu. Uite, ma podideste plansul. Beat sunt! Da, inima mea e goala, dar o umplu acusica. Ma zgaltai, ma impiedic, nu cad niciodata. Chiar am si o umbra de coordonare venita din urechea stanga. Stang, drept, stang, drept, stang… Care venea dupa stang? Inca o data: stang, drept, stang… drept,, drept, drept… stang.

Asa, sa revenim la oile noastre. Beeee! Capre n-am, am doar oi. Si mai dau o dusca din sticla verde. Tremur, imi temura mana. Daca ma asez si bag mana sub fund nu mai tremura. Asa! Mai vede careva mana tremurand? E dreapta, nu se vede, dar ea e dreapta.

Daca privesc prin sticla mata nu mai vad nimic, decat burburucii de apa de pe ea. Care se preling in jos – ca doar nu se preling in sus – si ma uda pe pantaloni. Eram deja ud, facusem pe mine. Si ce bine era, cald si bine. M-as fi intins pe jos de la caldura asta. Dar acum e frig, mi-au inghetat picioarele in pantofi, doar a ajuns urina si acolo. Si pic, pic, beau picaturi…

„Foaie verde de sulfina, unde ai plecat vecina…”. asa canta bunicul cand pica in sant. Uite, aici pica. Se punea pe marginea santului cu spatele si isi dadea drumul. Zicea ca viseaza ca se arunca de la etaj. Si cand cadea si vedea ca nu are nimic il apuca un ras… Ma, si radea… O musca! Prinde musca? Mama ta de musca! Fa-te-ncoa’! Vino fa incoa’. Na, a zburat.

„Si foaie verde de sulfina, unde ai plecat vecina…” a plecat la balamuc… si m-a lasat singur aici. Nu eram cu ea nici cand eram cu ea. Eu beam, ca doar sunt barbat. Ea bea, ca doar e muiere. Noi beam ca doar eram cununati. N-a zis popa si la bine si la greu impreuna? Impreuna beam de bine, impreuna beam de rau. Singuri cand nu ne era nimic. Si ea era blonda… vopsita, dar blonda. Si avea niste buze mari… Uite-asa! Si le dadea cu ruj rosu ca sa o iubesc eu. Si ce-mi mai placea de ea cand era rujata. Imi lasa urme peste tot. Si a doua zi – cum venea maine de azi – ma intreba de unde am ruj pe fata si pe haine. Era balci daca gasea pe pantaloni. II freca… Uite-asa ii freca. Ptiu! O piatra. Era sa cad. Si cadeam… mergeam langa ea si ii ziceam ca e de la ea, ca ea e botoasa. Si ii puneam pantalonii la buze ca sa vada ca ea era. Si radea. Uite, iar tremura mana. Trebuie sa ma asez pe ea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s