NU MAI E TIMP

Cerneala lasata in urma de bisturiu

Inca se varsa peste piele,

Semn ca inca mai e viata in celulele cele rosii si albe.

Lumina se oglindeste in purpuriul de pe podea

Ca intr-o oglinda de noi ascunsa.

Maini acopera rani deschise

Din care tasneste sange aproape aramiu.

Cearsafuri albe acopera rani deschise de soare

In corpuri livide aflate pe mese de operatie.

Nu mai e nimeni in jur sa le coasa,

Asa ca stau descoperite de piele si tesuturi

Cu marginile aproape uscate, dar vii.

Amestecuri de solutii ne umplu golurile din noi,

Iar dorintele se revarsa odata cu raul ce curge.

Etaje intregi se scufunda sub purpuriu

Amestecand anestezice vii cu sentimentele moarte.

Unde suntem noi cand viata ne mai e putina?

Nimic nu ne misca, livizi si plini de suspine,

Asteptand apusul cel negru si alb,

Cel rosu si verde, cel galben, albastru, violet.

Cuvintele stau amortite pe buzele pale,

Iar sangele dulce se incheaga-ntre noi

Si ne creeaza punti de trecere peste oceane.

Ultima lucire razbate dintre ferestrele intredeschise,

Dar odata cu ea iese si ultimul suflet.

Cred ca puteam muri si alta data.

Si nu mai e timp pentru nimic,

Nici chiar pentru curgerea timpului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s