Prieteni de pahar 3

Il vedeam acolo, stand picior peste picior ca o cucoana, la masa aceea murdara si rece si ma vedeam pe mine. Imi justificam toate trairile, toate pornirile. Sau, poate i le justificam lui. Incepeam sa il descos, sa ii chinui existenta, sa ii critic viciul. Il vedeam lung, desirat ca mine, cu nasul lui carn si rosu si ma apuca plansul. Oglinda imi descria exact ce vedea, ce vina avea ea?

Inchideam ochii si tot pe el il vedeam. Acum avea si tigara in bot, paharul de wiskey pe masa murdara, cenusa tigarii i se scurgea pe pantalonii de culoarea untului si lui nu ii pasa. Palaria lui statea pe o ureche si lui nu ii pasa. Ii pasa doar de cat de plin era paharul, de cat de mult va trebui sa legumeasa din lichidul aramiu care mai ramasese in pahar, de cati bani ii va trebui pentru inca unul care nu va fi nici el atat de plin pe cat si-ar dori. De unul singur, aceeasi solitudine a betivului incapabil sa isi vada trairile, cu toate femeile insirandu-se in gandurile lui in functie de pozitiile in care si le amintea si de lichidul care le facea sa adopte acele posturi.

Si paharul se golea. Deschideam ochii si il vedeam pe el, cel de dinainte, intr-o pereche de jeansi rupti in genunchi, cu camasa verde de prea mult tavalit prin santuri, fara tigara, cu parul ravasit… Alt eu! Il preferam pe celalalt, era ceva mai dezinvolt. Si tot fara bani, tot fara bautura in pahar, incaltat, desi eu, cel din oglinda, eram descult… si fara palarie.

Imi venea sa strig, sa tip de groaza sau sa il iau de guler si sa il arunc afara. Nu imi venea sa sparg oglinda de frica celor sapte ani de ghinion care ma pastea. Care veneau dupa alti sapte ani de ghinion avuti fara sa fi spart o oglinda.

-Te iubesc si te urasc, m-ai auzit? Nu sunt eu ca tine si nu esti tu ca mine. Nimic din viata asta nu se compara cu ce ai trait tu, acela de acolo, m-ai auzit? Tu vezi doar lichidul care a mai ramas, eu vad doar golul care creste. Al tau e ars ca si caramida, al meu e incolor si cu gust fad. Tu mai ai de trait, eu sunt pe moarte. La ce bun tot acest chin, Doamne?! Omul nu se invata minte nici daca are de-a face cu minuni reale. S-a invatat sa il ierti Tu ca asta Ti-e rostul. Dar pe el sa nu-L ierti niciodata, ma auzi? Va ajunge ca mine, chinuit, jerpelit, murdar si al nimanui. Si bolnav, Doamne, si bolnav. Si niciodata nu e vina mea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s