Eu stiu sa cuget

 Eu stiu sa cuget, mereu am stiut.

Luminile toate, eterne-nceputuri,

acelorasi snoave, apuse si surde,

spuse la nunti si botezuri, cantate din fluier,

strigate din deal in deal, peste vale…

Taranul din mine isi mana cosirea

si-si murmura stoic cantarea divina

in timp ce pe dealuri ridica-s-ar ceturi

si-n scorburi nu se vede pas de jivina.

 

Maicuta din mine isi toarce fuiorul

pe banca, pe prispa, pe trepte, afara.

Cu maini prea zbarcite de griji si de ani

ingana aceeasi oda de miere, punand in ea

venin cat ii trebuie.

 

Dorinti cat incape in palmele goale

cuprind, obosit si lihnit de miresme senine,

imi las nevazutul vazduh de-ntuneric

s-acopere-n straie de bezna tacerea.

Fecioara din mine isi pune-n cosite,

in fata oglizii, flori de argint.

Pe chip ii zambeste, curgand, puritatea,

o lacrima dulce de dor de iubit.

Si-o sterge sfioasa, simtirea-I focoasa,

Pravale in obraji purpuriul din maci.

 

In leagan de tei scanceste copilul,

doar maini divine atinge cearsaful

alb de copil. Ingana si el aceeasi cantare,

incet, monoton, ca luna de mai,

ce-asterne in valuri, in noi, inceputul.

 

Da, stiu sa cuget, cu-aceeasi ardoare,

Aceleasi sfarsituri, aceleasi inceputuri.

O lume dispare, o lume apare,

Dar cugetul singur ramane de-apururi,

Etern, efemer totodata.

Taranul, maicuta, fecioara, copilul,

sunt eu, esti tu, orisicare,

ce vede in viata curata din sat,

singura calea catre lumina,

singurul scop de trait, neintinat.

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s