Un exercitiu de versificatie fara valoare

VIITORUL COPIILOR NOSTRI

Panglica verde a nemuririi noastre

se rupe acum in fata ochiilor nostri

si ne destrama visurile.

Doar am visat la innouratul apus al libertatii noastre

si au aparut luni rosii de jale in cale.

Poate am cerut prea mult de la noi,

am cules ciresele rumene ale copiilor nostri

si ne-am imbatat cu bucuriile lor nespuse.

Dar cine suntem noi sa le stricam fericirea?

Ne jucam pe degete, unii pe altii,

intotdeauna aceiasi, dar foarte diferiti

de noi insine.

Am interupt fericirea lor cu boala

certitudinilor de maine la care am tanjit.

Suntem tarana si in tarana ne vom intoarce,

dar ei vor fi aici si dupa noi,

si ne vor huli egoismul materialismului absurd.

Vom spune ca am luptat pentru ei,

Dar ei vor cunoaste adevarul

si isi vor jelui sortile nefertile

jinduind si ei dupa aceleasi absurduri materiale.

Si totusi…

Daca ne-am deschide ochii am vedea lumina

de la capatul mintii noastre,

de la capatul inceputului lor inca neintinat.

Avem dreptul sa ne ajutam fiintele noi

sa-i crestem plante bune si fara de ura

fata de tot ce am avut si au pierdut ei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s