Iar!?

E a nu stiu cata orara cand se intampla asta. Si iar e vina mea. Si iar ma apuca frustrarile ca sunt rea, ca din cauza mea pleaca, ca din cauza mea nu exista liniste. Si toate astea pentru ca nu am vrut sa il las sa umble prin lucrurile mele. Am ajuns la concluzia ca nimeni nu ma mai suporta si ma gandesc din nou sa plec si sa ii las in pace pe toti, fara exceptie.  Parca prea erau toate linistite si usoare, toti se intelegeau bine. Si am venit eu – de parca nu eram si inainte in acelasi loc – cu aerele mele de superioritate si le-am stricat buna lor dispozitie, care era doar in inchipuirea lor pentru ca se vedea cat de nervosi sunt unii in prezenta celorlalti.

Si iar nu tac cand vor ei, si iar vorbeste gura fara mine, si iar sunt ranchiunoasa, si iar sunt egoista, si iar sunt razbunatoare si enervanta, si iar sunt proasta. Si toate astea pentru ca nu suport pe nimeni care sa imi umble prin lucruri. Sau, mai bine zis, pe el. Si iar o sa ma trezesc in miezul noptii si o sa intru in panica de frica ca nu o aud respirand pentru ca din cauza mea s-a enervat si a inceput sa tipe.

M-am saturat pana peste cap!