Gataaaa!!!

Mihaita Talpalaru a reusit ce si-a propus de anul trecut. Bucuria e mare de partea lui, dar si de partea mea. Am si eu o mica, micuta de tot, contributie si ma simt bine. A muncit mult la cartea lui de versuri. Are si grafica pentru ca el si-a dorit in cartea lui. Nu a vrut sa semene cu nimeni, a vrut sa fie el si sa se exprime pe el si a reusit.

Veti descoperi un volum complex despre iubire, muzical prin partile esentiale, plin de imagini de tot felul, uneori prea carnal, alteori mult prea trist. E poezia unui om care traieste sufleteste mult mai mult decat cei pe care ii cunosc, care isi doreste si reuseste sa transmita iubirea.  Ce nu mi-a placut mereu la el e ca foloseste uneori mult prea mult metafora, insa asta e frumusetea exprimarii lui si trebuie luat ca atare.

EA şi EL

Cu trupul zvelt, sculptat

de mâini dibace din steiul de bazalt,

Avea picioare lungi şi sânii mici,

pietroşi, cu sfârcuri tari ca nişte nuci,

Bobiţe cristaline în ochii ei înrouraţi, de-albastrul cerului,

aprinse din durere, săgeţi de foc ca raza soarelui,

Şi-un voal de plete-nmiresmat,

ce-acopereau, dorinţe pe chipul ei îmbujorat.

Umbla după iubirea, ce sufletu-i aprinde,

cu palmele-i fierbinţi şi buze tremurânde,

Să-şi sting-un dor,

găsise alinare, sorbind din cupa florilor,

Nectarul dulce-ameţitor,

balsam de inimi, din Olimp, al zeilor.

Vechi leac, de vindecat,

pentru sufletul gol şi-ncătuşat.

Aşa a cunoscut-o el atunci,

când ea s-a întrupat din noaptea cea de tuci.

Din turnul rece fermecat,

ea coborâse, căutând iubirea, cu sufletu-i legat.

TE STRIG… TE CHEM

În marea de cristal, pe o corabie purtată-n vânt, făr’ de compas,

Fără de cârmă, ce-a zvâcnit la bord … cu-n suflet de pripas.

E strigătul meu iubit-o, cel mocnit, ce-a încolţit şi-apoi a răsărit,

Te strigă, nu mai auzi, te cheamă în dansul ploii calde ce-a venit.

 

Te strig să te găsesc, de pe catarg privind spre orizont necontenit,

S-ajung la tine insulă de fericire, să poposesc în golful cel râvnit.

E strigăt dureros, se rupe în bucăţi chemarea de o furtună din senin,

A-nţepenit corabia în bancul de corali şi moare chemarea de alin .

 

Te chem să vii din somnul violet de la apus, cu lacrimi de fecioară,

Purtând veşmântul Evei de la mamă, cu ochi-ţi trişti de căprioară.

Te strig tăcut, te strigă muntele sub stratul de omăt acoperit de lanţuri,

Te chem, chemare de neom, de aminal în plasă şi prins în laţuri.

 

Te chem iubită, te strigă al tău iubit, te chem, te strig din dulce vis,

Să îmi apari din piatra de safir ca ochii tăi, cetina-suflet s-a aprins.

Strig tăcut, te chem să-l stingi, să zbori plutind pe-aripi de fluturi,

Prinţesă dintre valuri, spre dorul mut, ascuns sub nepătrunse scuturi.

IUBIREA ESTE ACEEAŞI

În liniştea din casă adie o boare caldă, cu-n iz de iasomie,

Mă-nvăluie mireasma ei, adusă de prin sud, de pe câmpie,

Cu ea mai vine-un cânt de dor, e jale-n el, despre-o iubire,

Un greieraş ascuns cânta de zor de-a lui şi-a mea nefericire.

 

De-a lui iubire ce îi arde inima şi o transformă în cenuşă,

E linişte, târziu în noapte, eu îl ascult acum… mutat în uşă.

Pe mine cântul mă pătrunde în adânc, trecându-mă fioriâ,

Şi eu ca el… mai am un dor, e dorul ce mă doare până-n zori.

 

Cu o chitară, pitit sub tufa de lalele, plantate într-o glastră,

Pasional el cântă, îndrăgostit lulea, la mine sub fereastră,                   

Despre a lui mică greieriţă, ascunsă sub tufa de bujori,

Micuţă, speriată, cu geană albastră, c-acuşi veni-v-or zori .

 

Să cânte din suflet liber a lui iubire, de când s-a-nserat,

Nu oboseşte… atât de-ndrăgostit, acum, în lacrimi înecat,

Te răscoleşte şi pe tine om, cu sentimente, ţinute ferecate,

Acolo în inimă secret, un lacăt mare peste sufletul cetate.

 

Eu mi-aş dori acum să fiu ca el, un spirit liber, neîngrădit,

Şi din rărunchi să pot să-mi strig iubirea, cu glas, spre răsărit,

Dar e o iubire fără viaţă, ascunsă, de mulţi va fi de ne-nţeles,

Între un înger şi un diavol, ce rar… cum să fiu eu… cel ales?

 

Rămân în noapte pe lângă greieraş, să îl ascult până în zori ,

Cu-a lui poveste de iubire, de-acolo, sub tufa de bujori.

Eu mă voi culca apoi , acum când răsar înflăcărate zori,

Să te aduc în vis pe tine, Dor, fii lângă mine… să nu mai dori!