De ziua mea :P

32, cica. Mi-e si jena sa spun ca am atatia ani de viata. Nu mai caut pentru ca nu voi gasi. Nu mai astept pentru ca nu voi avea. Nu mai vreau pentru ca nu se poate. Undeva, intr-un strafund de suflet, inca mai exista speranta, insa e prea putina. De ce sa ma inversunez impotriva mea? E vina mea si nu e, e dreptul meu si nu e, mi se cuvine si nu prea. Nici eu nu mai stiu ce sa spun.

Si daca visez si mintea mea, asta de 2 lei, inca vrea sa functionez, iar nu e vina mea. Sa merg inainte cu inima nu pot. Constiinta e prea puternica si nu-mi da voie sa nu rationez. Cand ma intreb ce primeaza raspunsul e “ceilalti!” Va ramane asa tot restul vietii mele, dar nu pentru a-mi mangaia egoul sau a mi se ridica statui. Ma simt ciudat sa ma simt in centrul atentiei, desi sar in ochii de cum apar. Sa fie si asta tot o vina a mea? Aleg cel mai indepartat colt doar pentru a nu deranja, si unii se simt chiar si asa ofensati. La ce bun? Si ma plang, iar si iar, pana devine o a doua meserie, o a cincea specializare, o a zecea indeletnicire, o a mia mustrare de cuget. E vina mea? Inca n-am primit raspuns. Ce ma amuza e ca unora le inspir mila sau stupiditate, altora teama Si celor putini omenie. Inca o umbra in plus pe Terra. Inca nu mi-am gasit locul meu.

Si pentru o nota optimista…

Pentru o nota si mai personala…