OH! Discutii

Zilele trecute vorbeam cu sora mea despre singuratatea pe care o simt in ultimul timp. Am multe motive sa ma simt neimplinita si acesta e unul din principalele motive. Chestia e ca, stiindu-ma cu capul in nori, are impresia ca imi doresc langa mine un poet, unul care sa viseze cu mine in acelasi timp (si nu e singura care crede asta). Un alt lucru de care crede ca am nevoie e o continua discutie “elevata” cu cel de langa mine.

Oare chiar atat de plictisitoare sunt de crede asta despre mine? Ma intreb cum de a ajuns sa creada ca astea mi-ar fi nevoile tocmai cand ma asteptam ca ea sa ma cunoasca mai bine ca oricine avand in vedere legatura foarte stransa dintre noi. E drept ca sunt o fiinta ciudata, in limitele ciudateniei firii umane, insa nici sa ma plictisesc crunt nu vreau. Nu vreau poezii (prefer proza si pozeiile lui Blaga si unele din poeziile lui Minulescu), nu vreau sa ma protejeze tot timpul, nu vreau sa am dreptate tot timpul, nu vreau sa ma menajeze. Vreau sa fie el si sa imi dea voie sa fiu eu. sa discute orice (dar sa nu repete aceeasi placa cum au obiceiul barbatii din familia mea), sa fie constient de nevoile mele si de bucuriile mele chiar daca nu le impartaseste cu aceeasi bucurie, s.a.n.d.