Binele nu inseamna nimic fara rau

In seara asta mi-am amintit de o discutie pe care am avut-o acum ceva ani cu cineva care-mi fusese foarte drag, dar care se iluziona gandind frumos.

Discutam atunci despre cat de mult aprecia el ca unii bolnavi de boli grave, carora li s-a spus ca mai au putin de trait, care devin mai buni dupa ce afla ca se imbolnavesc. Chestia e ca se insela la fel de mult cum ma inselam si eu. Situatia “din teren” e cu totul alta. Nu spun ca n-ar fi si asa cum spunea el, dar temperamentele si comportamentele oamenilor se schimba dupa ce s-a produs declick-ul. Cand auzi din gura medicului ca mai ai cateva luni de trait n-ai cum sa traiesti, ca si pana atunci, linistit. Grija zilei de maine se transforma in disperare. Toate astea lasa urme adanci in constiinta omului tocmai pentru ca lupta pentru ziua de maine e mai apriga si nu se da decat in interiorul sufletului. Disperarea unui astfel de om e crancena. La o saptamana dupa ce am aflat de tumoarea mea eram in masina catre Bucuresti, urmand ca a doua zi sa ma internez. Seara am ramas la un unchi in Bucuresti. In seara aia am purtat cu el o discutie cu o concluzie (normala pentru el) la care nu ma asteptam: “Si daca moare, asta e!” Abia atunci am realizat cat e de grava situatia, pana atunci toti ma incurajau si incercau sa imi tina moralul, dar la mine atunci s-a produs declick-ul. S-a trezit combativitatea din mine si n-am vrut sa fac sa fie asa cum zisese el. Durerea timpului pierdut si gandul ca a mai ramas putin cand tu stii ca trebuie sa ajungi batran ca sa mori se transforma in disperare si te agati de orice pt o gura de aer in plus. Din cauza asta oamenii bolnavi de boli  grave si carora li s-a spus ca mai au putin de trait nu pot ramane la fel ca inainte. Rautatea iese la suprafata fie ca isi dau seama de asta sau nu. De fapt nici nu e rautate, e constientizarea timpului ramas, care se imputineaza mereu. Adio cu “Traieste clipa ca si cum ar fi ultima!”. Nu exista asa ceva decat pentru idealisti si pentru cei care nu cunosc disperarea adevarata. Eu atunci am devenit constienta de mine si de valoarea mea. Nici o durere de dinainte nu se compara cu ce simteam pana atunci. Atunci aveam nevoie cu adevarat de psiholog, nu inainte, dar cine sa-mi spuna asta?!

Sper sa nu mai am parte de momente de disperare ca atunci, dar asta nu se va intampla prea curand. Mai trebuie sa strang din dinti inca putin, desi mi-e frica de tot ce ma asteapta, dar speranta ca asta va fi ultima data nu moare niciodata cu adevarat. Nu traiti ca si cum astea ar fi ultimele voastre clipe, traiti cu incapatanare si doriti-va sa aveti parte de toate lucrurile de pe pamant, bune sau rele. Binele nu inseamna nimic fara rau.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s