“Ucideti generalul”, o lectura de maxi-taxi

Din pacate, singurul meu timp liber cu adevarat sunt cele aproape 30 de minute cat fac de la Mioveni la Pitesti si inapoi. Si in timpul asta prefer sa citesc. Oamenii se uita ciudat la mine, dar e treaba mea ce fac. Trebuie sa recunosc ca am avut prea putin timp pe care sa il petrec citind si o luna de acum inainte voi avea si mai putin. M-am hotarat sa dau examen si mai am o luna pana atunci.

Ca sa trecem la carte: pare a fi fluida. Povestea curge, e usor de digerat si iti ramane in minte. Imi pare rau ca n-am avut bani sa cumpar si celelalte volume (pe asta l-am primit ca premiu la un concurs odata cu lansarea de la Pitesti a noii carti semnata Oana Stoica-Mujea si Ada Pavel). Imi plac personajele create de Bogdan Hrib. Au personalitate, par a fi reale. Mi-ar fi placut sa il cunosc pe Generalul Simionescu in persoana. Imi place ca autorul poate sa fie si putin practic explicand cum face un fel de mancare pe care nu l-am incercat niciodata. Singurele lucruri care lipsesc e un “el” si o masuta pe care sa facem sex dupa ce am preparat mancarea. Probabil ca felul asta de mancare are un gust mai bun dupa. Imi plac fragmentele despre armata personajului din 1986. M-a facut sa-mi fie si mai dor de Buzau. Cu alte cuvinte, cartea e buna si merita citita.