Leapsa literara

1. Numiţi cinci titluri de cărţi capodopere din literatura română sau universală.
Sunt titlurile care m-au marcat pt totdeauna. Ordinea e valabila pana la un punct, adica pana la punctul 1. Restul e aleatoriu.
1. “Ulise” de James Joyce,

2. “Imblanzirea scorpiei” de Shakespeare,

3. “Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele)” de Jerome K Jerome

4. “Fii si indragostiti” de D H Lawrence

5. “ Mandrie si prejudecata” de Jane Austin

2. Dintre o carte scrisă de un autor român şi una scrisă de un autor străin pe care o alegeţi? Presupunerea este că dacă o citiţi pe una nu mai puteţi s-o citiţi şi pe cealaltă.
Recent (adica de vreo cativa ani) am descoperit ca nu exista diferenta de valoare intre ai nostrii si restul. Din pacate, primii nu au avut parte de prea multa iesire in afara, pe cand ceilalti au avut prilejul sa se nasca unde trebuie. Acum un timp am vazut pe Youtube o piesa de teatru de-a lui Caragiale (“O noapte furtunoasa”) montata pe o scena din Spania. Nu prinde, tradusa in orice alta limba n-are umorul care ii trebuie, dar cei care jucau in piesa pareau a se bucura de piesa. Ei nu inteleg etapele prin care a trecut istoria noastra ca piesa sa fie gustata asa cum merita.

3. Ce apreciaţi la o carte: povestea sau emoţia?
Mesajul, desi de curand am inceput sa fiu mult mai atenta la mesaj.

4. Literatura modernă şi contemporană este mai valoroasă decât cea antică?
Nu exista asa ceva! Nu avem cum sa facem diferenta intre ele. Literatura antica a dus la crearea literaturii moderne si contemporane, insa asta nu da dreptl nimani sa  compare.
5. Orientarea politică a autorului influenţează valoarea unei cărţi?
Uneori e mai bine sa nu cunosti latura politica, insa mie imi plac biografiile enorm. Am citit pana acum biografia lui Joyce de vreo 5 ori. Nu m-a interesat ca el si-ai lui preferau comunismul (fratele lui, Stanislaus. chiar a facut puscarie din cauza ca era simpatisant communist), desi m-am bucurat cand, spre finalul vietii, Joyce s-a lepadat de orice credinta politica, mai putin de credinta in poporul irlandez.

6. Pe care scriitor îl consideraţi mai valoros: Ştefan Agopian sau Mircea Cărtărescu?
Cartarescu, desi nu-mi place omul deloc.
7. Consideraţi că trebuie să faceţi eforturi pentru citirea unei cărţi bine cotate sau o părăsiţi? În acest din urmă caz, regretaţi că aţi pierdut ceva?
Nu credca tine de valoare, cat de starea mea de spirit sau de timpul pe care il am. In ultimul timp fac eforturi sa citesc o carte scrisa, dar citesc cu placer cartile audio.
8. Credeţi că o carte poate avea un efect terapeutic?
Bineinteles. dar nu numai terapeutic.

9. Apreciaţi valoarea unei cărţi pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?
In ultimii ani am descoperit ca citirea prefetelor/ postfetelor poate sa ajute mult, insa le citesc intotdeauna dupa ce citesc cartea.

10. V-aţi întâlnit cu situaţia în care să vă placă opera unui scriitor, dar să nu vă placă autorul?
Da, dar nu am fost influentata de asta.

11. Dacă aţi văzut o ecranizare a unui roman, mai citiţi şi cartea?
De preferabil e sa vad filmul dupa ce citesc cartea. In felul asta pot sa fac comparatii inde viziunea regizorului si ideile scriitorului. Insa prefer cartea unui film.
12. Credeţi că un scriitor poate să creeze o operă valoroasă dacă nu este patriot?
Sa ne imaginam un scriitor care aude ca echipa nationala de fotbal a tarii de unde vine el a castigat un important meci. Poate el sa nu simta mandrie patriotica? Si nu numai la fotbal, o realizare in orice alt domeniu naste in el o mandie nationala. Nu trebuie sa scrie despre tara lui ca sa se numeasca patriot.

13. Dacă ar fi sa realizaţi un clasament valoric al literaturilor lumii (engleză, franceză, italiană, spaniolă, japoneză etc.), de la 1 la 10, pe ce loc aţi poziţiona literatura română?
Pe primul loc vine intotdeauna (din punctul meu de vedere) literatura britanica. Literatura romana incepe sa placa din ce in ce mai mult strainilor, asa ca, indiferent de locul in care se afla, ea creste frumos in valoare.

Leapsa o dau oricui vrea sa o faca.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s