Emotii pt serbarea de sambata

Copii par entuziasmati de serbare si vor sa iasa bine. Ei sunt pregatiti, eu nu sunt pregatita. Din cauza asta am emotii mari. Am urat intotdeauna sa urc pe scena si imi doresc sa realizez ca am fost pe scena abia dupa ce s-a terminat. E drept ca e si vina mea pt ca ne-am apucat putintel cam tarziu. Copii stiu colindele, sunt siguri pe fortele lor, insa nu am reusit eu sa ma impac cu ideea. E drept, mare lucru n-am de facut, decat sa cant si sa spun o poezie, insa tot am emotii mari. Trebuie sa dorm bine inainte de serbare ca sa ma linistesc. Apoi o sa ma pregatesc sufleteste vreo 2 ore, dupa care o sa incep sa cant. Imi tot spun ca o sa iasa bine, insa tot mi-e frica. Sunt o fiinta emotiva, mai ales cand se afla in fata altora. Nici cand eram in fata la tabla sa spun lectia nu ma simteam mai bine. Aveam emotii mari, desi stiam ca stiu bine lectia. Pana sambata imi voi reveni, cred. Ora 10 nu-mi pica prea bine, dar a fost decizia altora, nu a mea. Nici ziua de sambata nu pica bine, dar e de inteles pt ca in oricare alta zi din saptamana nu pot fi parintii copiilor prezenti.

Plus de asta, sunt tare trista. Cei de la Transilvania nu mi-au dat imprumutul de care aveam nevoie urgenta. Va trebui sa mai astept o perioada indelungata pana fac rost de bani si mama are nevoie acum de ei. As vrea sa plang si nu pot, parca nu sunt inca in starea necesara pt lacrimi. Optimismul meu s-a cam imputinat. Sper sa nu mai am stari depresive prea curand, altfel o sa fie la fel ca anul trecut cand nici n-am simtit sarbatorile.