Ieri am avut o situatie nu tocmai faina la centru. O femeie care face parte din nu stiu ce comisii prin primarie si care vine in inspectii lunar (dar care n-a intrat niciodata in sala de curs) mi-a cerut sa-i arat activitati de-ale copiilor. Bineinteles, i-am explicat ce activitati facem si cum le facem si a iesit. Ingrijitoarea copiilor a mai stat putin de vorba si cand intra in sala de curs ne spune ca doamna n-o sa mai vina luna asta pt ca ii face rau sa vada copii ca cei de la centru, ca abia isi tine lacrimile. M-au apucat nervii pt ca astfel de oameni n-au ce sa caute intr-un centru. Copii astia n-au nevoie de lacrimile si mila nimanui. Chiar cu deficienta fiind, sunt niste oameni ca ceilalti.
Pe mine ma enerveaza foarte tare ca cei asa-zisi sensibili vin, constata, plang daca le cere functia si apoi pleaca uitand de ei dupa nici 5 minute. Asta inseamna ipocrizie, chiar si atunci cand sentimentele par reale initial. Gura aia de aer pe care o iau ei cand ies dintr-un centru pt copii cu deficiente le demonstreaza fatarnicia. Poate ca daca i-ar vedea zilnic ar vedea cu adevarat capacitatile lor si si-ar da seama de greselile facute.
Valentina Vitan 