Marina

Desi nu incepuse anul scolar inca, in scoala era destul de multa harmalaie. Profesorii, suplinitori sau titulari aflati in cancelarie se consultau intre ei in privinta planificarilor si a programelor, discutau mai aprins despre situatia profesorilor si citeau ziarele dandu-si apoi cu parerea despre temele citite in articole.

– Nu meritam sa stam si sa isi bata joc statul de noi, pe cuvant, spunea unul dintre profesorii cu experienta, iar cei care il ascultau aprobau zgomotos dadeau din cap sau scotand un serios „Asa e!”.

Intr-un fel, stiau ca nu pot face prea multe. Singuri, cu un sindicat care nu facea prea multe pentru ei si cu o scazuta dorinta de lupta, lasau lucrurile asa cum erau. Isi ziceau in gand ca nu pot renunta la un loc de munca sigur pe cel putin un an. Se puteau gandi mai tarziu la ce vor avea de facut daca vor ramane fara locuri de munca.

Pe usa cancelariei intra un barbat tanar, inalt si desirat, care cara o servieta foarte plina care dadea senzatia ca poate exploda in orice moment, timid si greoi, cu o privire care spunea clar ca nu are ce sa caute in mediul asta, dar cu destula hotarare in ochii lui negri ca sa ramana macar un an. Se asezase pe un scaun langa usa, departe de ceilalti profesori, ca si cum ar fi vrut sa fuga la primul semnal si sa nu se mai intoarca. Chipul lui deveni speriat cand isi dadu seama de locul in care se afla, dar isi infrunta in gand temerile si incerca sa se calmeze. Inghiti in sec apoi deschise gura ca si cum ar fi vrut sa spuna ceva, dar nu scoase nici un sunet. Inchise gura si privi in pamant de-a dreptul terifiat. Simtea un nod in gat si, cand isi facuse ceva curaj, isi trase scaunul langa masa din mijlocul cancelariei si  incerca sa priveasca pe cei care vorbeau.

– Sunteti noul suplinitor, nu?

Uimit ca cineva i se poate adresa lui isi ridica privirea catre cel care vorbise. In fata lui vedea un om inalt si gras, imbracat in pantaloni din stofa gri peste care ii curgea burta si care stateau pe el sustinuti de niste bretele late, negre. Camasa descheiata la primul nasture lasa sa se vada un gat gros. Desi nevazator, era foarte bine barbierit si raspandea un miros de menta in jurul lui, miros care-l facu sa iasa din amorteala.

– Buna dimineata. Da, sunt noul suplinitor. Ma numesc Liviu Popescu.

– Nae Marin. Ma bucur ca sunteti printre noi. Colectivul nostru e un colectiv bun si va veti intelege foarte bine cu ei, nu-i asa? se adresa celorlalti profesori aflati in cancelarie. Primul an in invatamant?

Liviu se ridica in picioare si intinse mana lui osoasa ca sa dea noroc cu omul mare si gras care i se adresase. Acesta simtind atingerea suplinitorului ghici care ii e intentia si dadu si el noroc la randul lui.

– Nu, dar e primul an in invatamantul special. Am predat engleza pe unde am apucat post. Pacat ca n-au fost posturi de titularizare anul asta.

Omul mare si gras isi indrepta capul in cealalta parte si se adresa unui alt profesor care tocmai intra pe usa si care se indrepta deja spre el. Tinea in mana doua sacosi din plastic in care se ghiceau pachete cu prajituri si doua sticle cu suc.

– Ionele, pahare ai adus?

– Adus, dom’ director, cum sa nu.

– Bravo, ba, sa traiesti.

Il puse mana dreapta pe umarul lui stang si se lasa ghidat de acesta afara din cancelarie. Trase dupa el usa cu grija si o inchise lasandu-i sa vorbeasca despre ce vor pe ceilalti profesori fara sa-ui bage in seama. Lui Liviu i se parea ciudata interventia de mai devreme. Zambi si se aseza din nou pe scaunul lui cu gandul la omul care mirosea a menta. Isi scoase un caiet si scrise in el ceva, apoi il inchise si il baga in servieta, tragand cu greu fermoarul. Se gandea ca n-ar fi avut nici un motiv sa isi ia cu el atatea carti. Isi aduse aminte ca de dimineata se trezise in cap cu ideea infricosatoare pentru el de a nu se plictisi, dar acum prefera sa stea si sa se uite la oamenii din jurul lui. Prefera sa-i asculte, fiind atent la toate povestile ce se depanau in grupurile care discutau. Nu cunostea pe nimeni, dar asta il bucura. Stia ca va avea timp sa cunoasca oamenii pe indelete in anul ce tocmai incepea. Deodata nu se mai simtea stingher si al nimanui, desi mai avea drum lung de parcurs pana sa-si infrunte temerile.

One thought on “Marina

  1. Pingback: Marina - Ziarul toateBlogurile.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s