Bloom’s Day

Postul asta mi-a luat cateva zile. A durat mult pana sa ma decid cum ar trebui sa arate ziua de 16 iunie 2010 pe blogul unei romance nascuta la 100 de ani in urma lui (100 fara vreo 10 luni). De trei ori pe an incerc sa gasesc lucruri noi legate de James Joyce, dar se pare ca deja se stie tot. Nu vreau ideile lui Nabokov despre “latrinitatea” dorintelor lui sexuale transpuse in literatura, nici insinuarile cu tenta de psiho-pupu ale lui Jung asupra notorietatii lui Joyce si a felului in care a influentat educatia propriilor copiilor. Vreau ceva despre nu tocmai perfecta relatie cu Nora Barnacle. Marturie stau scrisorile pe care Jim le-a scris Norei, scrisori pline de pasiune si de lucruri intime. Scrisorile Norei au fost distruse de singurul nepot al lui familiei, Stephen James Joyce (cum ii place sa i se spuna), unicul urmas al scriitorului. Pe ale lui n-a putut inca si sa speram ca pana in 1012 cand expira valabilitatea copyrightingului si a testamentului n-o sa le distruga nici pe acestea.

Multi spun ca Bloom’s Day inseamna prima intalnire intre Nora si James, insa din scrisorile lui reiese altceva. Dan Grigorescu scrie in singura biografie a lui Joyce tiparita in Romania in 1984 ca Bloom’s Day reprezinta ziua in care cei doi au format un cuplu precum si ziua in care au decis ca le e mai bine departe de Irlanda. Inclin sa-l cred pt ca citindu-i cartea am ramas cu o nota personala asupra scriitorului, ca si cum l-as fi cunoscut pe el dintotdeauna, ca si cum i-as fi impartasit ideile si vederile (mai putin betiile si escapadele nocturne), ca si cum l-as fi compatimit pt lipsa lui acuta de economie… l-as fi inteles. Mi-e drag omul Joyce mai mult decat scriitorul Joyce. E mai uman decat foarte multi scriitori straini sau autohtoni si e un al dracului de bun povestitor. Cum altfel sa-i iei scrierile de inceput decat ca pe niste povesti, povesti mai aparte, povesti modernizate. A reusit sa formeze in mintea mea tabloul orasului desi nu am fost niciodata acolo. Oare cum ar putea sa fie altfel decat in felul in care Joyce l-a descris? Istoria e subiectiva, el e subiectiv, senzatia de sufocare te insoteste peste tot pe unde descrierile tablourilor dublineze te poarta. Totul in jur pare subred, dar doar pare. In realitate sunt mai trainice decat si-ar dori scriitorul, raman pe retina mintii, sunt cumplit de reale si de structurate. Asta a ramas in urma zilei de 16 iunie 1904. Parisul acelei epoci, desi foarte luminat si cosmopolit, orasul care atrage prin frumusetea si civilizatia lui, mi se pare mai sumbru decat Dublinul lui Joyce, pare chiar mai trainic. Mi-ar fi placut sa-i fiu nepoata, sa ma tina pe genunchi si sa-mi povesteasca despre toate acele locuri, sa ma uit in ochii lui subrezi cu ochii mei subrezi si sa-i spun “Noapte buna!” fericita de inca o poveste din locurile lui natale.

Si apoi, Nora cea vesnic cicalitoare, l-a iubit, atat pe el cat si pe Dublinul lui. Desi nu i-a impartasit fatis pasiunea, dar a stiut s-o faca cand el a disparut. Ii stia capacitatile, stia cat de mult place scriitura lui atat de des neinteleasa pt ea. Dar, fara ea Jim ar fi fost incomplet. Sa-si fi luat o alta Molly, una care sa se laude cu “timpul pierdut” al sotului ei si care sa-si fi avut propriile escapade… Dar nu cred ca Jim ar fi facut din dragostea lui pt acea Molly o poveste de tinut minte. Istoria noastra literara ne-ar fi facut sa ducem dorul unei astfel de zile. Nora e o Penelopa in sinea ei. Mereu asteptandu-si sotul, Jim fiind Ulisele cel plecat in cautarea “lanii de aur” impreuna cu prietenii lui de arte, Jim cel care simtea atat de des sa i se aduca aminte de cat de mult valoreaza el… Nora a fost singura lui constanta si tot ei i-a inchinat romanul. Curtata nu stiu daca a fost Nora. Probabil c-a fost si curtata. Existau destui barbati in acele vremuri care-i “plangeau” de mila din cauza sotului.

Nu stiu cum sa inchei. Cred ca cel mai potrivit ar fi sa scriu un pasaj dintr-o scrisoare catre ea din 1909: “Impodobeste-ti trupul, iubita mea. Cand ne vom vedea sa fii frumoasa si fericita, iubitoare si ispititoare, plina de amintiri, plina de dorinte aprinse. Iti aduci aminte cele trei adjective pe care le-am folositi in “Cei Morti’, cand am vorbit de trupul tau? Sunt acestea: “muzical, ciudat si parfumat.” (…)  Sa nu ma lasi niciodata sa uit dragostea pe care o am pentru tine acum, Nora. Daca am putea sa mergem impreuna prin viata asa, cat de fericiti am fi. Lasa-ma sa te iubesc, Nora. Nu-mi ucide dragostea.”

Advertisements

5 thoughts on “Bloom’s Day

  1. @Matilda: Ma bucur ca ti-a placut. Il stiu pe Joyce aproape la fel de bine cum ma stiu pe mine. Daca mi-ai vedea cutia cu articole si carti legate de Joyce te-ai speria. E plina. Mi-as dori ca la anul sa facem o zi Joyce si atunci as putea sa aduc cea mai mare parte din materiale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s