O intalnire cu bloggeri

Mi-a luat azi destul timp sa ma pregatesc pt intalnirea cu bloggerii argeseni. Dupa ce l-am sunat pe Geocer sa-l intreb mai bine cum se ajunge la “Libraria mea”, o ceainarie cu biblioteca la parter m-am decis ca cel mai bine iau taxiul sa ma duca pana acolo. Nu mai fusesem de mult si aveam nevoie de o iesire cu niste necunoscuti (de parca acum 2 saptamani n-am facut acelasi lucru, dar fie). Cam scumpe cartile. Normal, n-aveam la mine decat 50 ron, ce sa-mi mai iau si carti din ei!?

Am ajuns acolo, l-am sunat din nou pe George ca sa-l intreb unde e, el fiind singurul pe care il cunosteam. Cand a venit el a trecut pe langa mine. Eu eram jos, la carti. Acum pot sa spun ca stiu pe cativa, dar nu pe toti cei prezenti in seara asta acolo. Timiditatea asta a mea, bat-o vina, ar fi trebuit sa ma duc la ei sa-i intreb de vorba eu. Cand am plecat… Dar mai e pana atunci.

Cand am ajuns in sfarsit la masa am descoperit ca erau doi baieti si o fata: George, Cangurul si Ioana, discutau despre nenorocirea care i-a incercat si din care au scapat. Dar o sa povestesc asta putin mai incolo. Mi-au dat chelnerii un meniu sa-mi aleg de acolo, insa mi-am zis ca nu cred sa aiba toate retetele alea trecute in caiet, asa ca mi-am comandat o ciocolata alba calda, desi imi facea cu ochiul un Irish Cream, dar am renuntat pt ca am vazut scris “wiskey” si mi-am zis ca nu e cazul sa ma imbat. Cand am primit ciocolata calda am descoperit ca e foarte groasa si ca avea bucatele de alune sau migdale in ea si fulgi de ciocolata. Am intrat in panica, deja nu stiam ce sa fac cu ea. Noroc cu lingurita care mi-a facut semn sa o folosesc in caz de urgenta si am folosit-o. Ce sa fac, la taranoaia mea se obisnuia ciocolata lichida, aici era ca si budinca. Faina cioco.

Apoi a venit Papabembe, africanul roman cu radacini Zimbabwene (daca nu ma insel, dar daca ma insel il rog sa ma corecteze), pe numele lui adevarat Remus, cu care am ras si am vorbit numai prostii. Bineinteles, m-am facut de ras cu replici nu tocmai inteligente, dar asta face parte din procesul meu de autocunoastere (Cum gasesc eu explicatii la orice! N-am vazut asa ceva!). Mai tarziu au venit si Oana cu Sorin racit cobza si care si-a facut si el blog de vreo 5 zile. Fain cuplu. Ema a venit si ea (nu mai tin minte cand) si apoi altii… A fost frumos. Am ras, am vorbit despre Mile Carpenisan (sa dea Domnul sa-si revina, ca altfel intru in depresii), despre cartea Oanei, i-am fatait pe chelnerii aia asa de tare ca s-au incurcat in comenzi. Pe la 9 si un sfert am plecat, altfel pierdeam masina ca sa pot ajunge acasa (cum sunt eu numai dupa masini sa nu le pierd, n-am vazut!) si n-aveam chef sa stau in Pitesti la tata o noapte. Cand am plecat m-am trezit cu un “Sarut mana!” din partea Ioanei, lucru care m-a facut sa zambesc pana am ajuns acasa.

Ce sa mai, chiar a fost fain. Ma asteptam sa fie ceva mai literara treaba, dar ma bucur ca nu e asa. Nu merge sa fim prea seriosi, altfel ne-am “pierde uzul ratiunii”.

Asa, acum sa povestesc despre intamplarea Ioanei si a prietenului ei, Dan care locuiau intr-un apartament intr-un bloc vechi si fara incalzire centrala. proprietarul a bagai un boiler pt apa calda, insa cine l-a montat n-a stiut s-o faca, asa ca boilerul avea scurgeri de monoxid de carbon in baie, probabil ca gazul se scurgea prin pexalul care mergea in baie. Ioana a lesinat de vreo 2 ori, asa ca au decis sa se mute de acolo. La scurt timp proprietarul a contractat alti doi tineri fara sa repare defectiunea de la boiler. Fata a murit in baie intoxicata. Dupa spusele Ioanei, proprietarul e inca liber si nu se asteapta sa fie  inchis de nimeni, nici macar in baia cu bucluc.

Asa, acum cu Mile Carpenisan care e in coma la spitalul judetean din Timisoara. Are nevoie neaparata de sange grupa A2. E in coma din cauza nui furuncul care a dus la septicemie. Cei din Timisoara sunt rugati sa mearga sa doneze sange. E pacat de omul asta, a facut enorm pt tara asta si pt jurnalizm, in general. Sa-i tinem pumnii sa isi revina.