Lala

Textul de fata nu se vrea critic. Sunt doar constatari personale.

Cineva spunea despre Lala Stireanu ca e vulgara, lucru de care ma indoiesc profund. Vulgaritatea face ca fiintele sa fie detestabile, sau, cel putin, indiferente. Nu ai cum sa nu o placi pe Lala, dar nici nu e un personaj pe care sa il iubesti. Imi imaginez ca Oana Stoica – Mujea nu si-a dorit asta de la cititorii ei. Nu-mi doresc sa o compar cu Agatha Christie, care il foloseste atat de des pe Hercule Poirot in cartile sale incat nutreste ura fata de el. Lala Stireanu e de sine statatoare, pur romaneasca, cu un vocabular colorat si bogat, nesigura si in acelasi timp sigura pe ea, luptand in continuu cu “stihiile” trecutului ei nu tocmai “simpatic”, avand intotdeauna senzatia ca va ramane singura, dar cazand prada usor mangaierilor unui “el” care i se baga in suflet si pt care face pasiuni fugare…

Mi-a luat 8 zile sa termin cele doua romane politiste ale Oanei Stoica – Mujea. Indicii anatomice este primul din cele doua romane politiste ale autoarei. Mi-a luat aproape 5 zile sa-l termin, asta si din cauza ca citeam inainte de culcare. E un roman putin intortocheat si greu, mai ales daca nu reusesti sa urmezi firul povestirii asa cum si l-a dorit Oana. Mi s-a intamplat sa ma intorc la paginile citite ca sa-mi dau seama de personaje. M-am pus in pielea ziaristei (vorba vine, ca eu nu seman cu ea deloc) si parca vedeam in fata ochilor toate acele situatii. Lala e prea diferita de caracterul meu, asa ca mi-e dificil sa fiu “in her shoes”. Un lucru care mi-a “displacut” a fost nevoia personajelor de a fuma la fiecare pagina cate 2 tigari, cel putin. Probabil daca-mi imaginam si fumul din povestiri ma trezeam ca ma ustura ochii.

Parfumul vaduvei negre e putin diferita de Indicii anatomice. Povestea curge mai usor, personajele sunt reale (cele mai multe din ele), aceeasi Lala rezolvand un caz in care nu dorea sa fie bagata, iar se fumeaza in nestire… Cartea e mai usoara decat cealalta, povestea nu e atat de intortocheata, are multe pasaje ilare, parca si Lala e putin mai permisiva, se simte mai atasata de personaje. Ideea e ca fara cealalta nu se poate citi aceasta. Exista si aici o mica neconcordanta, sa-i spunem asa. Pe la capitolul 11 unul dintre personaje vorbeste despre alte personaje ca si cum ar stii unde sunt, cand, de fapt, nu banuia nimeni ca sunt atat de aproape.

Insumate, daca ar fi sa adun toate acele tigari fumate s-ar aduna vreo 20 de pachete. 😀

Urmeaza Labirintul obligatoriu a doamnei Lucia Verona. Ce sa fac, citesc mai greu decat mi-as dori. Va dura cateva zile.