Salvarea (final) “E ca muzica in urechile mele”

– Oare stie cineva cum e sa-ti auzi inima in urechi cu adevarat? Sa-ti simti urechile fierbinti, obrajii rosii ca focul si sa tremuri din toti rarunchii in fata unei “ea”? E frumos sa fii indragostit pana peste cap, sa plutesti si sa te gandesti doar la “ea”. Asa ma simt eu acum. Imi bate inima in urechi si fredonez in nestire o melodie – Well I wanna make love to you tonight/ I can’t wait till the morning has come – si dansez, zambesc, alerg… Tocmai ne-am despartit de noapte buna si deja mi-e dor de ea. Imi vine sa o sun din cinci in cinci minute si sa o las pe ea sa vorbeasca tot timpul doar ca sa ii aud glasul. Vocea ei e ca muzica in urechile mele. Ea mi-e salvarea, si chiar de n-ar dura as stii ca mai am sanse sa traiesc. Cat de frumos e sa simti ca traiesti. Acum as vrea sa nu fi pierdut atata timp cautand himere in bucatile de oglinda ratacite care m-au format. Acum stiu ca in fecare dimineata te trezesti un alt om, ca bucatile sunt altele si altele in fiecare zi, in fiecare moment ai sansa sa renasti din proprie cenusa, ca ai puterea de a crea din tonurile de gri ale vietii culori superbe care sa te compuna pe tine, ca suflet. De-as ajunge mai repede acasa ca sa pot visa la ea si sa-i spun maine cat de mult mi-a adus in suflet sansa pe care mi-a dat-o viata alaturi de ea.

Andrei era de-a dreptul fericit, plangea si zambea asa cum si inima ii plangea si ii zambea. Noaptea se lasa aducand miresme de intuneric peste orasul luminat de felinare. Nu mai era singur, era cu “ea”, o reala himera asa cum nimeni altul nu avea langa el. Drumul i se parea total lipsit de importanta acum, nu simtea ca avea nevoie sa dea atentie locurilor prin care trecea ca sa poata ajunge acasa. Dintr-o scara de bloc intunecata iesira doua siluete fantomatice, insa el nu le dadu atentie. Nu erau importante atat cat sa-l faca sa nu se mai gandeasca la ea. Desi auzi in spatele lui pasi, nu le dadu atentie nici acum. Grabi pasul, dar fu luat de gat si trantit la pamant. Incerca sa se ridice, dar se simti dintr-o data sleit de puteri si se lasa lenes la pamant nestiind ce se intamplase. Siluetele fantomatice fugira, iar Andrei incerca sa strige dupa ajutor, dar nici voce nu mai avea. Sangele fierbinte ii iesea siroaie si de pe gatul lui se scurgea pe caldaram. Cerul senin ii dezvaluia stelele, insa el nu le mai vedea.

– Unde sunt stelele? Unde e cerul? Unde e ea? De ce nu e aici?

Horcaia si nu era in stare sa se miste. In scurt timp muri in strada, singur, fara ca cineva sa stie ca fusese ucis. Corpul lipsit de suflet zacea intins in balta de sange pe care cimentul rece il sorbea cu nesat acum. Cativa caini urlau in nestire in departare, se auzeu masinile circuland inca pe strada principala, numai pe strada lui nu era nimeni. In jurul lui se lasase tacerea, acea tacere dupa care tanjise atat de mult inainte, dar pe care acum ar fi urat-o.

Advertisements

4 thoughts on “Salvarea (final) “E ca muzica in urechile mele”

  1. draguta chestie;…& ziceai k n-ai talent literar!…fragmenu’ are &-o morala!…orice ar fi,wach your beak;…& if se poate,fa-ti rost de o arma de foc letala;…& chit ca risti o sapocuta;..if in drumurile tale,ti se pare cv suspect,1st trage-n plin;& if mai ai pe cine,de-abia apoi,intreba!:d
    In fond,cam asta-i romania de azi!

  2. toate-n lumea asta,sint perfectibile!…deci mergi innainte!…prevad,peste ani & ani,o valenchka,membra a uniunii scriitorilor,& o scriitoare de succes!…& stii ce se zice,…desre gura nebunului:d>:d<

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s