Citesc tot mai des articole in publicatiile online despre soarta nevazatorilor in societate. Felul in care sunt perceputi e total eronat. Capacitatile lor sunt extrem de mari, dar societatea ii vede pt ca au curaj sa iasa in fata mai des decat ceilalti. Vocile lor se aud mai des pt ca isi permit sa vorbeasca despre un handicap care le inchide vietile si ii subjuga. E greu sa fii handicapat, mult mai greu decat sa fii deficient. Care-i diferenta? Depinde de felul in care vrei sa privesti sau sa te privesti. Te poti considera handicapat si, astfel, nu-ti poti indeplini rolul fata de societate: sa ai o slujba, sa iesi la o discoteca, sa mergi in banci, sa mergi cu transportul in comun si alte cele, sau sa consideri ca ai doar o simpla deficienta si sa treci peste ea facand tot soiul de activitati pe care ceilalti le fac: iti platesti ratele, iti vezi de slujba, te deplasezi singur fara sa bagi in seama injuriile cretinilor pt ca au impresia ca ii incurci, platesti facturi, mergi singur la farmacie (cele mai multe medicamente au scrise pe ambalaj denumirea lor in Braille), mergi la piata, iei un taxi si alte cele. E adevarat ca in unele situatii ai nevoie de un ajutor, insa acel ajutor poate veni daca stii cum sa te comporti, cum sa abordezi pe cel de langa tine, cum sa te manifesti fata de el.
Daca faci un om sa-i fie mila de tine pt ca ai ceva in minus fata de el (fizic vorbind) nu-l faci decat sa te ajute si sa incerce sa scape de tine mai repede decat ti-ai dori lasandu-i impresia ca a facut o fapta buna. Societatea din ziua de azi accepta mai usor nevoile unui deficient decat ale unui handicapat. Faptul ca poate avea grija de el fara sa deranjeze prea mult e un lucru demn de lauda. De ce sa nu inveti sa profiti de tehnologie? Intre nevazatori sunt minti luminate care au idei multe si, cu putin sprijin, le pot pune in practica. Chiar si normal-vazatorii au nevoie de sprijin. Nevazatorii au posibilitati infinit mai mari sa-si traiasca frumos decat un invalid in carucior sau un deficient mintal. Si totusi, tot nevazatorii sunt cei bagati in fata, tot ei au pensii mai mari, tot ei aleg sa nu munceasca. Invalizii in carucioare au sanse mult mai mici sa se deplaseze cu transportul in comun (la metrou nici nu au cum sa intre, iar in autobuze e greu sa circuli pt ca nu toate au rampa), au sanse mult mai mici sa poata intra intr-o institutie publica, au sanse mult mai mici sa isi diversifice metodele de petrecere a timpului liber.
Dar ce te faci cu cel care se complace in situatia de handicapat? Iti vine sa-l lasi sa se planga si nu prea. Ii dai imbolduri, il faci sa gandeasca, sa se gandeasca la situatia lui, incerci sa il transformi intr-un deficient, dar daca el nu vrea e treaba lui. Cum am mai spus si intr-un post anterior, mila fata de un nevazator e mai mare decat fata de un ciung sau un schiop. Lipsa vederii nu inseamna lipsa posibilitatilor de trai, lipsa vederii nu inseamna dependenta de vazatori ca sa te poti deplasa, lipsa vederii nu inseamna lipsa prietenilor, lipsa vederii nu inseamna lipsa.
Sper sa nu mai scriu despre o asemenea tema prea curand. Iar criticii acestui post (cei nemultumiti de ce am scris) trebuie sa invete ca nu poti iubi pe cineva fara sa il si critici, asa cum nici tu nu poti fi iubit fara sa accepti ca poti fi si criticat. Daca n-as fi ca cei despre care am scris mai sus nu mi-as permite sa-i critic.
Valentina Vitan 