Edgar Allan Poe

Sunase miezul nopţii, pierdut în cugetare,
Mai răsfoiam volume, uitate şi bizare,
Când cineva la uşe bătu uşor, uşor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
Iar eu cătam, zădarnic, în cărţi vreun ajutor.
La chinurile mele, la vechiul meu amor
La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire,
La palida Lenora, a cărei strălucire
În lume n-are seamăn, şi căreia, în cer,
Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,
Căci totul, chiar mişcarea perdelei de mătase,
O straşnică teroare în nervii mei băgase,
Şi ca să-mi ţin curajul, în mine singur zic:
“O fi vr’o cunoştinţă şi altceva nimic!”
Şi fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,
“Aproape adormisem când aţi bătut,
Şi-n stare n-am fost s-aud şi ápoi băteaţi încet de tot!”
Deschid, mă uit, dar nimeni, şi să pătrund nu pot
A nopţii întunecime. Ce vis ciudat mă-nşeală?
Strigai încet: Lenora!” Ecoul, cu sfială
Repetă scumpul nume, şi altceva nimic!
Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme
Acelaşi sunet vine, din nou să mă recheme.
Bătaia era clară. De astă dată-mi zic:
“S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează
“Să luminăm misterul ce-atât mă torturează,
“Şi să vedem, nu-i vântul?…” Deschid, un corb măreţ,
Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,
Şi fără plecăciune, ca un baron se lasă
Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneţ.

În faţa unui oaspe cu mutră de cucernic,
Şi negru ca ebenul, cercasem în zadar
Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,
Strigai: “Pe ţărmii nopţii ce nume prinţiar
Ai tu?” El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!”

Răspunsul, pentru mine, era fără-nţeles,
Şi cine-avu prilejul a întâlni vreodată
O pasăre lugubră, şi noaptea mai ales
Când este în putere, să şadă cocoţată
Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!”

Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis
Şi parcă-ntregu-i suflet în ele şi-a închis!
Atunci şoptii: “Mulţi alţii s-au dus de lângă mine,
“Din cei iubiţi; ca mâine şi dânsul va zbura.
“Şi dânsul se va prinde în tristele ruine,
“Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!”
Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!”

Desigur, aste vorbe le-a învăţat vreodată
De la un om de soartă şi ceruri prigonit,
Un om fără iluzii şi-atâta de zdrobit
Încât, văzându-şi viaţa de soartă blestemată,
Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!”
Trăsei, în a lui faţă, un scaun şi-ncercai
Să aflu ce-nţelege o pasăre ciudată
Şi slabă, şi stingheră, şi tristă, fără grai,
Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!”

Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau
Şi cu săgeţi nestinse în suflet mă izbeau.
Şi ca să-i aflu gândul, am stat în nemişcare
Pe scaunul de plisă, albastru-violet,
Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,
Lumina sepulcrală din lampa suspendată,
Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!”

Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh
Pluteşte ca parfumul, al îngerilor duh;
“Oh! Crud şi mizerabil! – strigai atuncia – Domnul
Din toată omenirea pe mine m-a ales?
Oh! Bea, fără nesaţiu, divinul Nephemés
Şi uită pe Lenora, pe scumpa răposată!”
Iar corbul, grav şi rece, răspunse: “Niciodată!”

“Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,
“Tu pasăre sau demon, în numele iubirii,
“Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată,
“Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?”
Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!”

“Tu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,
“Pe zeii-n care credem şi eu şi tu cu mine,
“Oh, spune, al meu suflet aşteaptă de la tine.
“Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată,
“Lenora?” Însă corbul răspunse: “Niciodată!”
“Te du, răcnii atuncea, şi lasă-mă, te du
“Acolo unde Pluton, azilul îţi dădu.
“Un fulg să nu rămână din carnea-ţi blestemată,
“Să-mi mai aducă-aminte minciuna ce mi-ai spus.
“Mă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.”
Dar corbul şi acuma răspunde: “Niciodată!”

Şi corbul, mut şi rece, cu aripile grele,
Pe bustul divei Pallas, deasupra uşii mele,
Încremenit rămase, iar ochii lui de foc
Lucesc ca ai Satanei şi al luminii joc,
Pe scânduri îi răsfrânge lumina blestemată,
Ce nu se va mai şterge acum şi “Niciodată!”

Advertisements

6 thoughts on “Edgar Allan Poe

  1. Sadly, there are only a few talking ravens left in the wild in Ireland 😦

    We are preserving them in zoos alongside our leprachauns and dragons.

  2. @Craig: Really? I do wish I can se a leprachaun. Do they still have lots of gold?
    Unfortunatelly, we do have lots of vampires in Romania. We wish we had zoos with these kinds of creatures. They look awful and they smell bad, but we have lots of garlic and we are protected. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s