Citeam un blog al unui blogger referindu-se la Emil Cioran si la cartea lui, “Neantul Romanesc” care va iesi in curand pe rafturile librariilor din tara. Cartea contine un interviu in care marele Cioran vorbeste despre tragismul, haosul si esecul romanesc. Da, Romania e tara esecurilor, e tara tragediei, e tara dramelor de viata, morale, psihologice, fizice, e tara distrugerilor, a norocului chior, a intamplarilor cu deznodamant tragic. De fiecare data cand ma gandesc la asta ma gandesc la “O flacara de Pasti” de Caragiale. Se simte miros de carne arsa, se simte miros de neputinta, de ura si cruzime, de tragism in cel mai pur inteles. Ne asumam asta? Nu, pt ca in tragismul nostru vedem doar egoismul intamplarilor noastre fara a mai lasa loc si pt altii. Ne vaitam noi de durerile noastre, ne incurcam in detalii, avem remedii rapide pt orice, dam sfaturi oricui, fie ca avem dreptate sau nu, dar asta suntem noi. Si inca o data, ne asumam asta? Nu, din nou nu, pt ca suntem romani. Istoria n-a invatat sa folosim dramatismul. De asta se otraveau fantanile si se ardeau sate intregi, pt a produce dramatismul situatiei. Nu suntem ironici, romanii nu stiu sa fie ironici. Nici chiar glumele nu sunt glume adevarate. Unii se uita la glumele din strainatate si se mira de ce nu seamana glumele noastre cu ale lor. Poate pt ca glumele noastre sunt dramatice, merg din gura in gura, uneori sunt de-a dreptul tragice, repetate la nesfarsit, amuzante prin tragismul lor la nesfarsit.
Gresesc? Poate ca da. Sau poate ca nu. Suntem noi si asta ne e menirea. Asta ne defineste. Saracia materiala a devenit si saracia sufleteasca. Nu mai citim, nu mai analizam, invatam si nu stim nimic, ne informam din ziare de nimic, ascultam o muzica ce nu ne place dar este “la moda”… Suntem noi, romani, cu mult mai multe rele decat bune. Suntem mai napastuiti si asta ne face mandrii pt ca celorlalti li se face mila de noi. Ne uram intre noi fara sa avem un motiv real. Teatrul ne defineste. E de ajuns doar sa schimbam hainele ca sa avem de-a face cu un alt personaj creat de noi. Intelegem gresit democratia, asteptam totul de undeva de Sus si ne miram ca nu mai vine, credem ca totul ni se cuvine pe drept fara prea multa munca, invidiem si avem dusmani pe care vrem sa ii uimim cu bogatia noastra materiala, dar suntem doar saraci cu duhul.
Dati voi un final la cele scrise mai sus. Sau, mai bine nu, mai bine lasati totul asa, neterminat. Sa lasam totul tragismului si sa asteptam ca soarta noastra sa ne mai dea un motiv de dramatizat. E de ajuns sa schimbam costumele si vom deveni altcineva imediat.
Valentina Vitan 