Hermann Hesse

„Ascultă mă cu atenţie, dragul meu, ascultă mă cu atenţie! Pă¬că¬tosul acesta care sunt eu sau eşti tu este un păcătos care, odată şi odată, va fi din nou Brahma, va ajunge odată şi odată în Nirvana şi se va transforma într un Buddha – şi acum fii atent: acest «odată şi odată» nu este decât o amăgire, nu este decât o pildă! Păcătosul nu se află pe calea lui Buddha, el nu este supus evoluţiei, cu toate că gândi¬rea noastră nu ştie cum să şi reprezinte lucrurile acestea în alt chip. Nu, ci acum, astăzi, în orice păcătos sălăşluieşte deja viitorul Buddha, tot viitorul său este deja prezent, iar tu trebuie să întrezăreşti cu evlavie în el, în tine, în fiecare dintre noi un virtual Buddha, ascuns, aflat în devenire. Lumea, prietene Govinda, nu este imperfectă, sau pornită pe drumul lent al desăvârşirii: nu, ea este desăvârşită în orice moment, orice păcat poartă în sine germenele iertării, toţi copilaşii poartă deja în ei pe bătrâni, toţi sugarii poartă în ei moartea, toţi muritorii poartă în ei viaţa veşnică. Nici un om nu are posibilitatea de a vedea cât a parcurs deja un alt om din drumul său, într un hoţ şi într un jucător de zaruri stă gata să iasă la iveală un Buddha, într un brahman stă gata să se ivească un hoţ. Prin meditare profundă avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toată viaţa trecută, prezen¬tă şi viitoare în simultaneitatea ei, iar în acest caz toate sunt bune şi la locul lor, totul este desăvârşit, totul este Brah¬man. De aceea mie mi se pare că toate câte există pe lume sunt bune şi la locul lor, toate mi se par aşa, atât moartea cât şi viaţa, atât păcatul cât şi dumnezeirea, atât inteligenţa cât şi nebunia, toate trebuie să fie astfel, toate nu au ne¬voie decât de încuviinţarea mea, decât de bunăvoinţa mea, de acor¬dul meu plin de dragoste, iar pentru mine e bine aşa, în felul acesta toate îmi sunt de folos şi nu mi dău¬nează niciodată. Pe pielea mea şi în sufletul meu mi a fost dat să aflu că am avut o mare nevoie de pă¬cat, am avut o mare nevoie de plăceri, de alergătura după averi, de deşertăciune şi am avut nevoie de disperarea cea mai ruşinoasă pen¬tru ca să renunţ la împotrivire, pentru a învăţa cum să iubesc lumea, cum să nu o mai compar cu nici un fel de lume dorită şi imaginată de mine, cu nici un fel de desăvârşire închipuită de mine, ci să o las aşa cum este ea şi să o iubesc şi să mă bucur că i aparţin. – Iată, o, Go¬vin¬da câteva dintre gândurile care mi au trecut prin minte.”


Samuel Beckett

Acest blog a fost creat pt a ajuta cultura, cea pe care o stiu eu si pe care o pretuiesc atat, sa fie raspandita sau, macar, sa nasca idei in mintile celor care intra aici. Asa deci, rataciti printre atatea muzici si cuvinte scrise, oarecum fara rost, se reintoarce la originile crearii sale.

ESTRAGON (neliniştit): Şi noi?

VLADIMIR:  Poftim?

ESTRAGON: Am zis, şi noi?

VLADIMIR: Nu înţeleg.

ESTRAGON: Care e rolul nostru în toate astea?

VLADIMIR: Rolul nostru?

ESTRAGON: Nu te pripi.

VLADIMIR: Rolul nostru? Cel care cere.

ESTRAGON: Pînă acolo am ajuns?

VLADIMIR: Domnul are vreo reclamaţie de făcut?

ESTRAGON: Nu mai avem drepturi?

Rîsul lui Vladimir, pe care şi-l întrerupe brusc ca mai înainte. Acelaşi joc, minus zîmbetul.

VLADIMIR.: M-ai face să rîd, dacă aş avea nevoie.

ESTRAGON: Le-am pierdut?

VLADIMIR (răspicat): Le-am dat pe nimic.

Tăcere.   Rămîn  neclintiţi,  cu  braţele atîrnate, cu capul în piept, cu genunchii frînţi.

ESTRAGON (slab): Nu   sîntem   legaţi? (Scurtă  pauză.) Ai?

VLADIMIR (ridicînd mîna): Ascultă! Ascultă amîndoi înţepeniţi grotesc.

ESTRAGON: Nu aud nimic.

VLADIMIR:   Ssst! (Ascultă  amândoi.  Estragon  îşi pierde echilibrul, e cît pe-aci să cadă. Se agaţă de  braţul  lui

Vladimir, care se clatină. Ascultă amîndoi, înghesuiţi unul în altul, ochi în ochi.) Nici eu.

Oftat   de   uşurare.   Destindere.   Se   depărtează unul de altul.

ESTRAGON: Mi-ai făcut frică.
VLADIMIR: Am crezut că e el.
ESTRAGON: Cine?
VLADIMIR: Godot.
ESTRAGON: Ph! Vîntul prin trestii.
VLADIMIR: Aş fi jurat că sînt strigăte.
ESTRAGON: Şi de ce ar fi strigat el?
VLADIMIR: După cal.
Tăcere.

ESTRAGON: Să ne cărăm.

VLADIMIR: Unde? (Scurtă pauză.) Poate că în seara asta o să ne culcăm la el, la căldurică, la loc uscat, cu burta plină, pe paie. Merită să aşteptăm. Nu?

ESTRAGON: Nu toată noaptea.

VLADIMIR: E încă ziuă.

Tăcere.