Work in Progress

Intotdeauna am iubit trenurile. Ca stateam in gari cu orele, pe o caldura de putea topi chiar si fierul sau pe un frig de inghetau chiar si ideile in mine, intotdeauna am iubit trenurile. Alea care erau, alea care au venit, alea care vor veni, toate au in inima mea ideea de drum continuu. Plecam intotdeauna in vacante din punctul B de pe harta Romaniei, schimband intotdeauna trenul in alt punct B de pe aceeasi harta, ajungand cu trenul intr-un alt punct A de pe harta… sau facand drumul invers la sfarsit de vacanta, trezindu-ma cu noaptea in cap la 2-3 noaptea ca sa prindem personalul care ne ducea pana la jumatatea drumului ca sa putem lua altul care sa ne duca pana la destinatie…

Cred ca as putea spune ca daca as aduna zilele petrecute pe tren as fi vreo 2 ani. Mancam pe bagaje sau din pachetele cumparate de pe drum, facandu-mi-se frica de fiecare betiv care se apropia de bagajele mele ca nu cumva sa mi le fure, desi stiam ca am doar haine in ele si nimic mai mult, stand in picioare pe hol sau pe bagaje, si asteptand mereu sa ajung la destinatie cu inima plina de bucuria revederii celor pe care ii lasasem in urma. Cat iubeam anii aia! Nimic nu ma facea fericita ca acele zile in care ma simteam ca venind de la capatul lumii ca sa intalnesc aceiasi oameni de care ma despartisem cu cateva luni in urma, sa le povestesc intamplari sau sa ascult intamplarile lor, vorbind despre cartile citite si aratandu-ne rezumatele unul altuia…

Cat imi placea sa astept in gari, mai ales in Gara de Nord. Asteptam momentul cu bucurie, mai ales pt ca acolo imi luam ziare sau reviste pentru adolecenti pe care dadeam o gramada de bani, de unde imi cumparam prajiturele si foietaje cu miere sau cu visine si frisca, sau mancand de zorvreo jumatate de ora la cate un kebab urias si gustos dupa care abia mai puteam respira…