Vid Interior

Pieptu-mi nu mai poate cuprinde atata zbatere.
Sufletul se sfarama imprastiindu-se
in margele argintii ca mercurul …
Gandul pornit spre tine
s-a agatat de-un spin de trandafir uscat
si plange … dupa tine.
Norii imi sterg cu naframa de matase lacrimile,
apoi le lasa sa cada inghetate peste lume
ca frunzele vestede.
Sperante, iluzii si visuri,
atarna de crengile castanului din poarta.
Dar rasuflarea vazduhului razvratit
le coboara la pamant.
Si atunci, de ce ridica bratele de adoratie
biserica veche din sat?
Cerul e pustiu.
Golita de suflet
privesc muta si neclintita
sfasierea universului
si n-o inteleg.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s