Beac in bizniz..

… desi putin sifonata, ce-i drept. Ultimele zile mi-au fost si lungi si scurte in acelasi timp.

Ok, inca un om din familia mea mare/uriasa a murit. Ok, am mai trecut inca o data peste durerea despartirii de un om la care ai fi putut tine, si chiar ai si reusit sa tii, desi nu ti-a fost intotdeauna aproape si nici chiar tu nu i-ai fost aproape o lunga perioada de timp. Sunt momente in care te gandesti ca unii oameni pe care ii stii si i-ai stiut intotdeauna sunt eterni. Te gandesti ca nu are rost sa ii cauti, sa incerci sa le vorbesti, sa ii intrebi de sanatate si nevoi. E greu sa realizezi ca sunt si ei oameni. Pentru prima data in ultimele 5 luni am putut realiza cu adevarat efemeritatea tuturor oamenilor. Am ajuns sa vad asta poate si din cauza faptului ca 3 oameni au disparut pentru totdeauna in ultimele 5 luni. Cam mult, nu? Da, asa ziceam si eu. Poate ca era timpul, poate ca “asa a vrut Dumnezeu”, poate ca… Pur si simplu te trezesti fara ei. Ii vezi acum si peste 5 minute nu mai sunt decat o bucata de carne in plin proces de descompunere. Suna plastic, nu-i asa? Da, plastic si dureros de real. Si odata cu ei iti amintesti si de cei pe care i-ai pierdut mai de mult si doare tot in jur. Doare sa te stii respirand, doare sa iti amintesti de ei, doare sa nu-i mai vezi. Cand bunica mea a fost ingropata, m-am gandit ca n-ar fi rau sa fie printre noi si sufletele oamenilor care deja au murit. Suna macabru? Nu, asta e o alinare atunci cand durerea e prea mare. Nu e ca un film horror, e doar ca un fel de eliberare. Si cu toate ca durerea e uriasa, sunt oameni care reusesc sa treaca peste ea cu putina ironie. Bineinteles, ironizand nu inseamna ca nu sufera. Nu poate acuza nimeni pe nimeni de bucurie atunci cand un om drag moare, insa cei de la care tocmai am venit reusesc sa faca chiar si din priveghi un prilej de a face glume. Asta nu inseamna ca sunt oameni iresponsabili, nu, sunt doar oameni care-si doresc sa mai petreaca o noapte vesela in compania celui care tocmai a decedat. Recunosc ca e singura inmormantare la care am ras cu pofta pana mi-au dat lacrimile. Ei sunt asa si ironizand, reusesc sa faca intamplarea mai usoara, desi e la fel de dureroasa. Amintirile hazlii sunt dulci atunci cand noptile devin insuportabile. E ca un joc de-a rasul-plansul. Nu stii ce sa faci mai intai, sa plangi pe cel mort sau sa razi de intamplarile povestite, si nu sunt putine. N-are rost sa le insir. Ele raman undeva, acolo, pentru tot restul vietii noastre sau pana cand memoria noastra ne va tine companie. Pentru cineva strain de ei e inacceptabil sa te trezesti razand in hohote la un priveghi, insa descoperi ca asta e doar pentru a ascunde pentru putin timp durerea din suflet. Nu are rost sa simti vinovatie ca nu poti fi tot timpul suparat si incruntat. Pana la urma viata e viata, iar mortii raman cu mortii si vii cu vii. Ne alegem parca pentru a mai continua un drum impreuna.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s