Salvarea (continuare)

Gandul ca ii e dator Laurei pentru inca o sansa la lupta zilnica il facea sa o vada ca pe un salvator de suflete. Isi dadu seama ca asta poate fi ultima sansa la o viata linistita si primul lui gand fu sa isi schimbe atitudinea fata de oameni, insa incercarile zadarnice de a-si gasi o slujba il faceau si mai nervos. E cumplit sa te gasesti la aproape 40 de ani singur, fara un loc de munca, jinduind dupa afectiunea cuiva pentru care n-ai avut niciodata respect, doar din cauza ca iti era subaltern.

„Salvarea asta a mea m-a facut sa fiu altfel. Poate ca as fi meritat totusi sa-mi inchei socotelile cu viata mea si sa-i las pe ei sa-si duca poverile in spinare fara sa ma mai aiba si pe mine. Cred ca vindearea nu va avea niciodata loc si stiu deja ca sunt un pierdut. Atitudinile fata de mine sunt rezultatul actiunilor si atitudinilor mele fata de ei. Oh, prea multa bataie de cap. Si totul numai din cauza ca m-am chinuit sa imi castig dreptul de a fi mai presus de atitudinile si dorintele lor. Ei m-au schimbat, toti oamenii astia sub care ma inabus m-au facut sa fiu asa. Sau poate nu, poate ca eram eu asa dinainte. Ce frumos ar fi fost sa dau vina pe altii. Intotdeauna altii si altii si eu sa nu ma simt vinovat pentru nimic.”

Intins pe canapeaua din sufragerie, statea cu ochii atintiti in tavan ca si cum ar fi vrut sa il studieze. Fereastra deschisa il anunta zgomotos ca ziua abia incepea si el nu reusise sa adoarma deloc.

„Azi stau acasa. Nu sunt in stare sa mai trec peste inca un refuz. Ieri am avut 4 interviuri si sunt epuizat sa stiu ca nu am prea multe sanse pentru inca o slujba noua. Dezordinea din mine vrea sa stea linistita azi si sa isi lancezeasca puturosenia pe canapea stand degeaba. Laura mai poate astepta o ora pana sa o sun si azi n-am chef sa-i vad ochii. Din ziua aceea ticaloasa ne-am vazut aproape in fiecare zi. Azi mi-e lehamite de mine si nu o pot vedea. Cand va auzi ca nu am reusit sa fac rost de un nou job va incepe din nou sa ma sustina moral si asta nu mai suport. Of, de ce nu ma lasa lumea asta sa imi traiesc depresiile? Macar atat sa mai am si eu in viata asta.”

Se intoarse pe cealalta parte si adormi. Gandul ca a scapat cu viata si viata lui e mai rea ca inainte era prea mult. Nu mai avea incredere ca ceva se va schimba in viata lui si zilnicele intalniri cu salvatoarea lui il faceau sa-si iasa din minti. Cafeaua zilnica pe care ea se simtea datoare sa i-o plateasca, pranzul pe care il mancau impreuna in fiecare zi si de care el abia se atingea doar ca sa nu-i mai chioraie matele, erau prea mult de suportat. Ar fi fumat daca ar fi avut bani sa isi ia tigari, desi el nu fumase niciodata. Bautura ii facea scarba acum, desi inainte puteai spune despre el ca bea mai mult decat ar fi trebuit. Toate erau de prisos.

Zgomotul din bucatarie il trezise, dar era prea obosit sa deschida ochii. Se intoarse pe partea cealalta si incerca sa adoarma, insa nu reusea.

– Laura, incearca sa faci mai putin zgomot, te rog. Vreau sa dorm. striga el nervos din sufragerie.

– Bine Andrei, o sa incerc. Ce vrei sa mananci azi? Sa nu te prind ca faci la fel ca ieri ca ma superi din nou. Devii insuportabil uneori.

Ziua de ieri era o alta zi in care Laura pleca suparata de la el trantind usa in urma ei. Asa era el, asa intelegea el sa se comporte cu salvatoarea lui, reprosandu-i ei ca nu ii poate recomanda un loc de munca, ca nu cunoaste pe nimeni care sa il ajute. Si ea, biata, salvatoarea lui, ajunsese sa fie victima purtarilor lui prostesti si vorbelor spuse la manie. Nu-si mai amintea ce se intamplase dupa ce fusese gasit de ea. Incerca sa isi aminteasca ce se intamplase dupa acel moment si totul era neclar. Nu-si amintea decat lumina orbitoare a neonului de deasupra patului de spital si asistentele cu vocile lor ca niste zumzete de muste trecand pe langa el si nebagandu-l in seama. Se ridica si se duse la bucatarie unde Laura incerca sa incropeasca ceva de mancare din legumele pe care le adusese de la piata.

– In cat timp trebuie sa fi inapoi la serviciu? intreba el morocanos.

– De ce? Vrei sa stau mai mult cu tine azi? Stii bine ca data trecuta m-au mustrat ca am stat mai mult decat trebuia. M-au parat soparlele alea de la secretariat si m-au amenintat sefii cu taierea din salariu. Mi-e tot mai greu sa am grija de tine si sa merg si acasa la ai mei. De ai incerca sa iei atitudine putin n-ar mai fi asa greu pentru nimeni.

– Ieri am avut 4 interviuri, stii bine. M-am intors cu mana goala si cu ura in suflet. Ce vrei sa fac mai mult? M-a chinui sa imi revin, dar am inceput sa cred ca vreau sa raman asa, depresiv. Poate iese ceva bun si din asta. Ce zici, devenim amandoi depresivi? Nu de alta, dar am nevoie de companie.

– De ce esti tu asa de enervant cateodata? Stii bine ca de mine depind si altii. Am o familie, am copii, chestii de care tu n-ai parte. Esti prea batran pentru asa ceva. Lumea asta a noastra e construita pe familie si tu nu ai. Daca ai avea nu m-as mai chinui, asa cum fac de 2 luni incoace, sa te fac sa traiesti. Vezi ca maine vrea Adrian sa vii la cina la noi. Vrea sa te intrebe ceva legat de…

– Auzi, cand ai sa incetezi odata cu cicalelile astea? Adrian poate sa stea linistit ca nu vin la voi la cina. Si nici tu nu mai veni. M-am saturat de voi, de toti, de zgomotul asta asurzitor de afara, de dupa-amiezile cu tine, de slujbele la care sunt refuzat, de ziare si anunturi… Nu mai vreau, ai inteles? Nu mai am nevoie de nimeni. Da, sunt singur, n-am familie, n-am nimic pe lumea asta. In 10 ani de munca n-am reusit sa strang un ban. Mi-e lehamite de mine, dar ce vrei sa fac?

Laura se uita cu mila la el si spuse:

– Nu te-ai schimbat de ieri de cand ai venit, asa-i? Hai, da-mi hainele sa le spal. Uite, Adrian vrea sa iti propuna ceva. Dar pentru asta trebuie sa vii la noi la cina. Vin eu sa te iau.

– Lasa cheile aici si pleaca. Nu vin la nici o cina. Vreau sa raman singur. M-am saturat de voi si vreau sa raman singur. Nu vreau sa mai vii pe aici, intelegi? Daca ma lasai atunci sa mor acum as fi fost mult mai bine. Nu aveam nevoie sa ma salvezi tu.

– Stii bine ca n-aveai cum sa mori in ziua aia. Si iar discutam despre asta? Abia puteai sa te misti. Cum sa te fi aruncat de la etaj daca tu abia te puteai misca. A fost nevoie sa-ti faca perfuzii cu glucoza ca sa te scoata din starea in care ajunsesei.

Dupa cateva minute de liniste apasatoare spuse:

– Bine, iti las cheile. Maine nu vin. O sa vin cand o sa ma chemi. Asa voi stii ca ai nevoie de mine. La revedere!

Laura scoase cheile din geanta si le puse pe masa unde taiase legumele. Iesi trantind usa in urma ei. Acum era singur si se gandea ca niciodata nu a inteles cum Laura nu reuseste niciodata sa traga usa mai incet dupa ea. Se aseza pe gresia din bucatarie asteptand ceva si nici el nu stia ce asteapta. Observa oala de pe foc si incepu el sa incropeasca ceva de mancare din legumele aduse de ea. Nu se pricepea prea bine. Intotdeauna a preferat sa manance hrana rece si mancare luata la pachet. Dupa ce fierse legumele, nestiind ce mai trebuie sa puna lua legumele fierte si le manca asa.

„Daca n-as fi atat de incapatanat Laura ar fi aici acum, pregatindu-mi de mancare. Of! Mi-e sila de mine.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s